Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apelul interlopului Briliant

Publicat in Jurnalul, marți 30 martie 2010 ·

Noi şi lumea. Lucrurile se petrec astfel. E cutremur în Chile, ştiristele tresaltă vioi: ne-am interesat, nu e nici un român între ei. Pasul 2. Apare dl Mărmureanu, zâmbind cu înţelegere: pe noi ne interesează cutremurele din Japonia. Noi cu falia aia avem treabă. Atentat în metroul de la Moscova. Ştiristele îşi fac datoria: deocamdată nu s-au semnalat victime din România. Pasul 2. Udrişte ne linişteşte: metroul de la Bucureşti e la fel de sigur ca metroul de la Moscova. Unde tocmai au murit 40 de oameni. Avantajul libertăţii câştigate înainte de mineriade: suntem simultani cu lumea.

TÂMPIŢII DE LA NASA

Când dl Băsescu declara în stil de şuetă că şcoala românească produce tâmpiţi, adevărul e la jumătate. Ca să fim simultani cu mapamondul, se cuvine să formulăm astfel: şi şcoala românească produce tâmpiţi. Altfel ai o problemă. Unde îi aşezi pe românii tâmpiţi selectaţi la NASA? În ce oală îi bagi pe hackerii superinteligenţi fără frontiere? Dar unde-l pui pe ieşeanul care a inventat un dispozitiv ce rezolvă întârzierea trenurilor în ţările din nordul Europei?

Şcoala românească produce tâmpiţi în măsura în care de douăzeci de ani doar constaţi că apar tâmpiţi. Şi nu te întrebi ce se întâmplă cu tâmpiţii după terminarea liceului. Fac o facultate? Intră în politică? Pleacă aiurea şi devin inteligenţi? După revoluţie, veniseră din toată lumea armate de voluntari care se apucaseră să ne spele la fund handicapaţii din şcolile speciale. Şi ce-au constatat? Cea mai mare parte nu erau handicapaţi.

Spălându-i sănătos cu apă şi săpun, apăreau dintr-o dată normali şi chiar frumoşi. Unii dintre handicapaţii pe bune au fost adoptaţi de familii din occident, care-şi doreau cu disperare un copil, fie el şi handicapat. După câţiva ani, copiii handicapaţi au apărut pe copertă, erau ca odraslele vedetelor de la Hollywood.

UE AR FI TRĂ

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum o ora
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum 33 minute
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 33 minute
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 2 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Cel mai periculos teorist din lume a fost ucis. Liderul Stat Islamic din Irak și Siria, omorât de coaliția militară condusă de SUA

Ziare.com acum o ora
Premierul irakian anunță uciderea liderului Statului Islamic pentru Irak și Siria. Liderul Statului Islamic din Irak și Siria, „considerat unul dintre cei mai periculoși teroriști din Irak și din lume”, a fost ucis, a anunțat vineri premierul irakia

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 5 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Preşedintele Camerei Deputaţilor a reziliat contractul cu firma care deţine restaurantul din Palatul Parlamentului, închis de către inspectorii ANPC - surse

News.ro acum o ora
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ciprian Şerban, a reziliat, vineri, contractul cu firma care deţine restaurantul din Palatul Parlamentului, unde au fost găsite nereguli de către inspectorii ANPC, şi care a fost închis, au precizat surse parlamenta

Vremea

București
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°