Rablele sînt, ca şi ruinele, prezenţe nelipsite ale peisajului nostru cotidian. De aceea iniţiativa Guvernului, mai precis a Ministerul Mediului, de a aplica programul de eliminare a rablelor e de salutat. În ultima lună au fost trimise la REMAT cîteva zeci de mii de rable (cu ruinele e mai greu). Partea a doua a programului, cea care prevedea ca posesorii de vouchere obţinute prin casare să-şi cumpere mai ieftin maşini noi, nu a reuşit la fel de bine (pînă acum e vorba de doar cîteva mii de). Un motiv ar fi că mulţi dintre posesorii de rable n-au banii cu care să completeze ce-au primit pentru casare pînă la suma necesară cumpărării unei maşini noi. Pare că mulţi preferă să vîndă voucherul doar pentru ceva bani de buzunar. Mai există însă şi un alt motiv pentru care automobilele noi nu au ajuns încă să înlocuiască rablele. E vorba de mecanisme „rablagite“, ale statului, adică de birocraţie.

Regulile sînt astfel făcute încît, după ce ai reuşit să duci maşina la REMAT, lucru care se dovedeşte a fi mai simplu sau mai complicat în funcţie de propriul noroc, trebuie să mergi cu actele rablei la notar, la administraţia financiară, la poliţie şi apoi la dealer-ul de maşini noi care, la rîndul lui are o mulţime de formalităţi de îndeplinit (şi nu mai vorbesc de ce trebuie să facă apoi proprietarul maşinii noi pînă să ajungă s-o înmatriculeze).

Dacă atunci cînd dai maşina veche în mod fizic poţi avea noroc de servicii rapide, cînd e să scapi şi de actele adiacente rablei nu mai poate fi vorba de vreun noroc, cel puţin în Bucureşti. La serviciul de taxe şi impozite locale, e la fel ca acum zece, douăzeci sau chiar cincizeci de ani. Pe uşile birourilor sînt lipite tot felul de hîrtiuţe cu reguli şi informaţii. Ce se află în spatele lor nu corespunde însă cu hîrtiuţele. Unde scrie impozite îl poţi găsi pe funcţionarul cu amenzile şi viceversa. Descoperirea asta