Domnul ministru Adriean Videanu se teme că „amânarea proiectului Roşia Montană ar putea duce la decredibilizarea mediului de investiţii din România". Nu e prima oară când dl ministru ne ameninţă în felul acesta. S-a scris mult despre acest proiect de pe urma căruia zona Roşia Montană ar rămâne un fel de teritoriu mort, halucinant, ca-n Călăuza lui Tarkovski. Şi dacă acolo n-ar fi nimic decât peisaj, mai treacă-meargă. Numai că în jurul Roşiei Montane terenul e înţesat de urme ale strămoşilor pe care încă nu i-am uitat. Dar pe care o să-i uite repede cei care or să vină după noi, dacă Roşia Montană Gold Corporation îşi va pune planul în aplicare şi le va rade şi amintirea de pe faţa pământului.

În anul 1972, muntele numit „Cetatea Romană" mai exista încă. De ce i se spunea astfel? Pentru că era tot ciu-ruit, ca un fagure de piatră, de galerii mai adânci sau mai de suprafaţă, romane şi dacice. Patrioţii de azi deplâng faptul că aurul s-a cărat în Antichitate la Roma. „Cetatea Romană" a fost însă decopertată, începând din 1972 şi până prin anii '80, de către „patriotul" Ceauşescu. Aurul, cât va fi fost (nu se estimau mai mult de 50 de kg), valora, în orice caz, mult mai puţin decât s-ar fi putut scoate dacă s-ar fi organizat un punct de atracţie turistică unic în Europa, locul fiind chiar singurul unde se puteau vedea asemenea vestigii în această parte de Europă: mai era unul în Spania. Cel din Spania era protejat de UNESCO. Oameni care-şi iubeau ţinutul au încercat să oprească tăvălugul industriei socialiste în plin avânt, dar nu au reuşit. Nici nu e de mirare. Deşi nu ar fi fost „decredibilizat mediul de investiţii", partidul, adică „întreg aliotmanul", nu s-a încurcat, vorba ceea „de‑un ciot". Azi ciotul acela de piatră nu mai există, au fost raşi circa 190 de metri din înălţimea muntelui, exact cei care cuprindeau galeriile de care vă spuneam.

Noul proiec