Dorind să scriu despre delincvenţa juvenilă, am apelat la o prietenă care studiază acest fenomen şi am rugat-o să îmi spună în câteva rânduri părerea ei. Ce a ieşit a fost un adevărat articol, aşadar am hotărât să îl redau, cu acordul ei:

“Problematica delincvenţei juvenile a intrat tot mai mult in vizorul cercetătorilor ,datorită amplorii pe care acest fenomen l-a luat în ultimele decenii.Tot mai mulţi minori sfârşesc în centre de reeducare sau reabilitare, ca urmare a unei cascade de factori,dintre cei mai diverşi, mergând de la eşecul familei ca suport şi model pentru copilul în formare, până la cazuri grave de abuz fizic, verbal şi emoţional , dar şi utilizarea conştientă si inumană a minorilor de catre semenii lor adulţi, ca punct de sprijin în actele lor infracţionale, în vederea prevenirii propriei trageri la răspunderi de catre sistemul de justiţie.

Putem afirma ca detenţia minorilor este un fenomen controversat, întrucât nu se pot constata nici calitativ, nici cantitativ rezultate cu adevarat promiţătoare,în condiţiile în care rata recidivei e din ce in mai descurajatoare. Nu contestam aici eficacitatea metodelor recuperatorii sau a serviciilor oferite de personalul centrelor de reeducare, ci doar scoatem în evidenţă minimalizarea sau lipsa alternativelor pe care acestea le oferă în momentul încheierii perioadei de detenţie. Am putea spune chiar, ca aceste centre de reabilitare le oferă minorilor cu comportamente antisociale o alternativă morală şi mai puţin una pragmatică, având in vedere nevoile lor imediate, care se încadrează în sfera celor bazale precum hrana, locuinţa, locurile de muncă, reintegrare socială si profesională.

Majoritatea adolescenţilor care primesc pedepse privative de libertate provin din familii dezorganizate sau sunt orfani,au un istoric familial delincvenţial pronunţat,sunt supuşi abuzului fizic si emotional şi nu