Astfel, în luna aprilie, FMI ar putea susţine crearea unei taxe asupra unităţilor bancare, denumită "financial fee" (taxă asupra tranzacţiilor financiare), care ar alimenta un fond mondial de asigurare. Termenul "fee" (taxă) este preferat celui de "tax", care înseamnă impozit şi este legat de realizarea de venituri sau de profit. Este considerat mai corect din punct de vedere semantic şi mai rezonabil din punct de vedere politic.
Ideea taxării tranzacţiilor financiare, care readuce în prim plan faimoasa taxă Tobin - lansată de economistul american James Tobin, în 1972, pentru combaterea speculaţiilor -, este de altfel abandonată, aşa cum a anunţat, la sfârşitul lui 2009, directorul general al FMI, Dominique Strauss-Kahn. În mod concret, acest fond de asigurare alimentat de "taxa FMI" ar fi activat în ultimă instanţă pentru a evita ca o criză bancară să afecteze economia mondială. Nu s-a stabilit nici cine va administra fondul şi nici care va fi baza de calcul a taxei. FMI pare favorabil unei contribuţii lărgite, din partea întregului sector financiar (bănci, asiguratori, fonduri).
FMI a regretat de multe ori că nu există destule limite pentru riscurile de piaţă. Experţii săi consideră, de asemenea, că o taxă limitată la marile instituţii financiare nu ar avea sens deoarece acestea au la dispoziţie mai multe fonduri proprii (deci, sunt mai bine protejate). Aşa cum s-a văzut la ultima criză financiară, dimensiunea nu a fost un criteriu şi foarte micile unităţi bancare, "supraalimentate" cu produse financiare toxice, au costat foarte mult statele.
Dacă un asemenea fond preventiv de asigurare ar fi constituit, FMI consideră totuşi că el nu ar trebui privit ca un scut anti-faliment de către asiguraţi, încurajaţi de însăşi existenţa acestuia să-şi asume riscuri, în virtutea cunoscutului fenomen al hazardului moral. În consecinţă, în raportul din aprilie
