* cei zece magistraţi brăileni fac parte dintre cei 300 de judecători din întreaga ţară care s-au revoltat împotriva modului în care se fac numiri la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, adică în funcţie de interesele unor grupuri, şi nu pe competenţe profesionale
Zece judecători brăileni protestează alături de alţi 290 de colegi din ţară, împotriva promovărilor oculte făcute de CSM. Dacă la început numărul protestatarilor a fost de numai 30, în două zile el a ajuns la 300. Magistraţii brăileni care s-au revoltat împotriva sistemului sunt Florin Niţă, Adrian Vank, Anamaria Chiroi, Virgil Şerban, Claudia Bouleanu, Mirela Ceolpan, Florin Dumitru, Veronica Nae, Speranţa Diaconescu Macarenco şi Nicoleta Dogariu, cu toţii din cadrul Judecătoriei Brăila. Revolta celor 300 de judecători din întreaga ţară este fără precedent şi a scos la iveală modul în care se fac numiri la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, adică în funcţie de interesele unor grupuri, şi nu pe competenţe profesionale. De altfel, magistraţii protestatari spun că promovarea pe incompetenţă atrage după sine corupţia, ca formă de plată a ascensiunii profesionale. Ei îşi argumentează poziţia pe exemplul concret al judecătorului Cristian Jipa, promovat în septembrie 2009 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), deşi în timpul examenului - doar un interviu cu membrii CSM - nu a ştiut răspunsurile la întrebări. După numai câteva zile de la numirea la ÎCCJ, Cristian Jipa a apărut în dosarul penal al senatorului PSD Cătălin Voicu în calitate de învinuit de complicitate la trafic de influenţă, după cum rezultă din stenograme. De asemenea, protestatarii sunt revoltaţi de faptul că Jipa, ca şi colegul său de la ÎCCJ, Florin Costiniu, este lăsat de CSM să intre în continuare în sălile de judecată, deşi cei doi, fiind oficial puşi sub acuzare de DNA, nu mai au autoritatea morală necesară dr