- Editorial - nr. 513 / 30 Martie, 2010 Din 1812 incoace, cu o mica exceptie _ unirea ei cu TaraMama, la 27 martie 1918 _, "sora noastra cea mezina", Basarabia, lacrima a neamului nostru, "furata, tradata mereu", a fost "trecuta prin foc si prin sabie" de muscalul lacom si nemilos. Prea des, de atunci incoace, "a umplut omida cornii" Basarabiei, data "de bunavoie niciodata, cu sila si mai putin", si a fost murmurata "Doina" Luceafarului poeziei romanesti. "A rosti numele Basarabia e una cu a protesta contra dominatiei rusesti!" _ exclama Mihai Eminescu intr-una din scrierile politice ale celui mai mare gazetar roman al tuturor timpurilor. "Basarabia intreaga _ spunea poetul _ ni se cuvine, caci e pamant drept al nostru, cucerit cu plugul, aparat cu arma…". Si pana la noi s-aude venind, din neguri de vreme, strigatul lui Toma Jalba, participant la Congresul Ostasesc de la Chisinau, din 1917. Un strigat de disperare. Strigatul deznadejdii ca acei romani de dincolo de Nistru ar fi putut sa ramana sub cizma imperiala, sub nemilosul cnut rusesc: "Fratilor, nu ne lasati, nu ne uitati! Iar daca ne veti uita, noi vom sapa apa Nistrului si o vom indrepta dincolo de pamantul nostru, caci mai bine sa-si schimbe raul mersul, decat sa ramanem noi, moldovenii, despartiti unii de altii!". Pe Toma Jalba (cu strigatul lui) il auzim, parca de dincolo de timp, pana si azi! De la 1812 incoace, "Straine pofte ne-au rapit,/ Cand via dulce, cand ogorul". Fratii nostri cosangeni, din acele vremuri involburate, au albit, cu oasele lor, drumul si urcusul Golgotei, in acel cumplit "Pahod na Sibir", pana in "Siberiile de gheata" din Vorkuta, Kolama si Magadan, pana dincolo de Cercul Polar. A venit si 27 martie 1918. Batea ceasul de aur al istoriei si pentru obiditii nostri frati de dincolo de Prut, de atata amar de vreme asteptand descatusarea si unirea cu Patria-Mama. Nadejdea lor si a roma