Grupul german de generice Stada Arzneimittel în România a vândut, în 2009, produse în valoare de 4,1 milioane de euro, cu 33% faţă de valoarea consemnată în 2008, de trei milioane de euro.
În monedă locală, creşterea a fost de 53%. Astfel, vânzările de generice au totalizat trei milioane euro, în urcare cu 44% faţă de 2008, în timp de produsele cu brand au generat 1,1 milioane de euro, în creştere cu 28%, se arată în raportul anual al producătorului de medicamente.
În 2008, Stada Pharma România a raportat vânzări de 2,1 milioane de euro pe segmentul generice şi 800.000 de euro pe cel al produselor cu brand.
La nivel de grup, afacerile producătorului german au fost mai mici cu 5%, de la 1,64 miliarde euro, în 2008, la 1,56 miliarde de euro, în timp ce profitul de 100,4 milioane de euro a crescut cu 32%.
Grupul este prezent în 30 de ţări la nivel mondial, peste 95% din vânzări fiind acoperite de pieţele din Europa. Stada Arzneimittel are peste 8.000 de angajaţi, biroul de vânzări din România având o echipă de 28 de persoane.