Nu ştiu voi, dar eu când eram mică îmi doream cu ardoare să ajung în două locuri: în Ţara de Foc şi pe Insula Paştelui. De bună seamă, era efectul cărţilor „Farul de la capătul lumii” de Jules Verne şi „Expediţia Kon-Tiki” a lui Thor Heyerdal, iar călătoriile spre acele locuri mi se păreau aventura absolută.
Nu mi-a fost dat să calc în Ţara de Foc, şi nici nu cred că voi ajunge vreodată dat fiind teama mea de a zbura cu avionul, dar fostul meu coleg, fotoreporterul Vakarcs Lorand, s-a dovedit mai norocos. A câştigat un concurs de fotografie desfăşurat în cadrul trustului Adevărul Holding şi premiul a fost o săptămână la capătul lumii.
Acum două săptămâni s-a întors acasă, iar ieri l-am rugat să-şi povestească impresiile pentru cititorii de pe Pandora’s. Sper să vă facă poftă de călătorit şi, într-o zi, să ajungeţi şi voi pe acolo. Dacă nu aţi fost deja.
Explicaţie foto: Lori, la capătul lumii
Când ne-am întâlnit prima oară după ce te-ai întors din Ţara de Foc spuneai că, de fapt, capătul lumii nu e acolo, ci poate fi oriunde altundeva. De ce?
E drept că, din punct de vedere georgrafic, e cel mai sudic punct al planetei, dar atât. Din punct de vedere economic găseşti orice, în plus atmosfera e relaxată, iar oamenii fericiţi. Nu există probleme care să te facă să te gândeşti că eşti într-un loc uitat de Dumnezeu, într-un capăt lume.
Am vorbit cu un localnic care îmi spunea că, acum 30 de ani, simţeai că eşti la capătul lumii, dar Guvernul a început să dea gratis pământ oamenilor, ca să populeze zona. Aşa că acum totul e diferit, turismul e foarte bine organizat şi e plin de turişti olandezi, britanici, norvegieni şi argentineni din nord. De asemenea, infrastructura e bine pusă la punct, şoselele sunt foarte bune.
Birourile mici pe lângă porturi îţi oferă excursii pe insulele din jur, unde se merge cu vapoare mici, cu numă
