Adolescentul se implică în tot felul de acţiuni de binefacere pentru a se simţi împlinit. De patru ani este membru în Centrul Regional de Ecologie Bacău. Valentin s-a implicat în munca de voluntariat deoarece este convins că îi face bine sufletului său.
„Primele mele acţiuni de ecologizare s-au desfăşurat pe lacurile de acumulare din custodia Centrului Regional de Ecologie Bacău. Dorinţa de a mă implica în astfel de acţiuni a venit şi din nevoia de a face ceva util, de a participa la acţiuni de binefacere şi de a veni în sprijinul cetăţenilor băcăuani“, a explicat Valentin de ce îl atrage voluntariatul.
A câştigat „Cupa Caiac“
Cu timpul, tânărul s-a obişnuit cu proiectele de la organizaţia de voluntariat şi a ajuns să înveţe lucruri interesante, să socializeze cu diverse personalităţi şi să treacă prin experienţe deosebite, de la banale până la periculoase. „În toate acţiunile mele m-am implicat fără ezitare pentru că-mi place să mă bucur de un mediu natural şi curat. Am intervenit în tot felul de acţiuni, de la montări de panouri şi până la acţiuni de braconaj, care sunt mai complicate şi mai periculoase“, a mai explicat el. Din activitatea dusă până acum, lui Valentin i-a plăcut cel mai mult participarea la concursul „Cupa Caiac“ pentru liceeni, unde şi-a încercat îndemânarea de a vâsli.
„Concursul s-a desfăşurat vara trecută în Bacău şi a fost organizat de Centrul Regional de Ecologie. Concursul a fost dedicat în exclusivitate liceenilor. Sunt mândru că alături de alţi 17 colegi din Colegiul «Mihai Eminescu» am câştigat «Cupa Caiac», a relatat Valentin. Ecologistul se pregăteşte acum pentru a participa la o nouă ediţie a „Cupei Caiac“, care se va desfăşura peste două luni de zile, unde speră să câştige şi de această dată la viteza de a conduce un caiac.
Este un ecologist convins
Pe viitor, Valentin