Jurnalistul Magor Csibi îşi va petrece Paştele departe de carne, curent şi apă caldă. Magor Csibi a pornit experimentul The Caveman Project în 10 ianuarie, angajându-se să trăiască eco pentru trei luni în Bucureşti. Acum, el o să sărbătorească şi Învierea Domnului în acelaşi stil, departe de ispite.
Magor Csibi a început un experiment curajos în urmă cu aproape trei luni, în care lucrurile precum televizorul, maşina de spălat, frigiderul sau alte obiecte care necesită electricitate sunt scoase din priză, apa caldă nu este folosită deloc, iar carnea lipseşte cu desăvârşire din alimentaţie. Acestea sunt, în mare, regulile după care „joacă" Csibi în experimentul „The Caveman Project". Acum, jurnalistul va petrece Paştele alături cu familia, dar nu va încălca nicio regulă stabilită anterior.
„În fiecare an petrec această sărbătoare religioasă alături de familia mea, la Miercurea-Ciuc", spune Magor. Astfel, ispitele vor fi cu atât mai mari, mai ales că tânărul era obişnuit ăs fie răsfăţat în casa părintească. „Eram obişnuit să stau la televizor, să mănânc toate bunătăţile gătite de mama, dar acum nu folosesc electricitate şi nici nu mănânc orice", a explicat el.
„De Paşte, mâncam numai carne"
O altă problemă pe care o va întâmpina „omul din peşteră" va fi cea a bucatelor de pe masa de Paşte. Înainte, Magor povesteşte că obişnuia să mănânce numai carne, „carne pură, în cel mai bun caz şi puţini cartofi prăjiţi", spune el. Familia lui are câteva reteţe pentru preparea cărnii, pe care Magor le adora înainte de a începe să trăiască ecologic.
„Pregăteam jambon exact pentru Paşte, aceasta era felul meu preferat. Acum, chiar mă gândeam că o să mă ţin departe de cârnaţi şi jambon şi de alte preparate", explică el. Mama lui ştie desigur de viaţa pe care o experimentează tânărul şi s-a gândit la câteva preparate pentru băiatul său. „Prob