Astfel, atât în magazinele din reţeaua Carrefour, cât şi în magazinele Cora, carnea de miel se vinde cu 23,99 lei/kilogram. În hipermarketurile Cora se găsesc şi jumătăţi de miei ambalaţi în casolete. În acelaşi timp, în centrul aprobat sanitar veterinar pentru sacrificărea mieilor şi iezilor din Piaţa Apărătorii Patriei, singurul de acest gen din Capitală, ciobanii vând carnea cu 20 lei/kilogram, potrivit Newsin.
"Vindem mai ieftin decât în magazine, iar când cumpără de la noi oamenii au siguranţa că achiziţionează un miel sănătos, proaspăt, pe care şi-l aleg ei. În magazine nu ştii când a fost sacrificat mielul, cât e de proapăt sau dacă e chiar miel. Noi îngrijim animalele, noaptea trecută am dormit lângă ele, în ploaie", a declarat un oier din judeţul Dolj, care deţine peste 300 de capete.
Acesta a adăugat că ia în calcul ca în acest an, pe lângă miei, să vândă şi o parte dintre oi, din cauza încetării acordării unor subvenţii specifice pentru sector.
"Primeam aproape 45 lei pentru fiecare oaie, bani care ne mai ajutau să le cumpărăm furaje animalelor. Am fost anunţaţi că nu o să-i mai primim şi nu ştim ce o să facem pentru că ne erau utili, probabil că vom mai vinde din oile pe care le avem, deşi ne-am chinuit mult să le creştem, iar noi oricum nu avem altă meserie", a mai spus crescătorul de oi, prezent în centrul de sacrificare din Bucureşti.
Preşedintele Patronatului Crescătorilor şi Exportatorilor de Ovine (PACERO), Mihai Dumitriu, declara recent pentru NewsIn că se aşteaptă la uşoare scăderi ale vânzărilor de carne de miel în perioada Paştelui din acest an.
"De Paşte se consumau de obicei 3,5-4 milioane de capete de miei, însă anul acesta nu putem şti cum vor sta lucrurile, însă ne aşteptăm la scăderea vânzărilor", spunea Mihai Dumitriu.
Acesta a adăugat că România nu va fi nevoită să apeleze la importuri de miei în perioa