„Recomandări Internaţionale pentru Educaţia sexuală“ este un raport al ONU, publicat anul trecut cu sprijinul UNESCO. Termeni precum masturbare, transsexualitate sau homofobie, dar şi recomandările care se regăsesc în acest document – printre altele, începerea educaţiei sexuale a copiilor de la vîrsta de 5 ani – au născut controverse în rîndul părinţilor şi al grupurilor conservatoare şi religioase, ONU fiind chiar acuzată de „subminarea valorilor tradiţionale“. Pornind de la acest exemplu, am invitat doi psihologi la o scurtă discuţie despre cînd, cum şi cît ar trebui să vorbim despre sex.

Cînd vine vorba de educaţie sexuală, două dintre cele mai frecvente întrebări sînt cînd ar trebui să începem să vorbim cu copiii şi despre ce.

Ana Bogdea: Dacă am merge pe o linie imaginară a firescului, copilului ar trebui să-i explicăm, încă de la o vîrstă fragedă, că aşa cum are două mîini, două picioare, gură, nas etc., aşa are şi organe sexuale. Evident, toate explicaţiile trebuie adaptate la nivelul său de înţelegere – n-ar trebui să-i vorbeşti unui copil de 2 ani despre vulvă sau penis, după cum n-ar trebui să discuţi cu un copil de 4 ani despre aparatul reproducător, pentru că nu va fi în stare să înţeleagă. Cînd sînt foarte mici, este de ajuns să le explici că organele sexuale, de exemplu, fac parte din corpul lor. Dacă într-o familie există doi copii, soră şi frate, părintele trebuie să fie pregătit să le dea şi nişte explicaţii cu privire la diferenţele anatomice dintre ei. Oricît ai încerca să eviţi ca părinte acest gen de discuţii, vine o vreme cînd toţi copiii încep să pună întrebări. Personal consider că aceste momente sînt cele mai potrivite pentru a le vorbi despre orice – sex, căsătorie, moarte etc. Ceea ce trebuie să facă părintele este să răspundă sincer, chiar dacă explicaţiile vor fi adaptate vîrstei copilului.

Acestea sînt totuş