M-a fascinat întotdeauna libertatea pe care o poate oferi intervalul: cîte nuanţe între bine şi rău, între alb şi negru! Însă cînd zona gri se conturează pe tărîmul generos al fiscalităţii, între lege şi fărădelege, nuanţele se îmbracă în cifre care mă revoltă (într-o primă etapă), mă frustrează (de ce şmecherii au aproape mereu cîştig de cauză?!) şi mă nimicesc (da, nimic mai adevărat: totul se petrece în voie, la umbra ocrotitoare a legilor!).
Economia subterană, „hrănită“ de evaziunea fiscală în acest interval, cîntăreşte peste 40 de miliarde de euro. Mult, puţin? Aproximativ o treime din Produsul Intern Brut, de aproape cinci ori mai mult decît banii intraţi în România în 2009 din partea Fondului Monetar Internaţional şi a Comisiei Europene la un loc, de 1,4 ori mai mare comparativ cu rezervele valutare ale Băncii Centrale şi de două ori capitalizarea Bursei de la Bucureşti.
Practic, din trei lei cîştigaţi legal, unul ia calea economiei subterane şi, fie că ne dăm seama sau nu, tolerăm şi chiar ne facem uneori vinovaţi de această stare de fapt. De cîte ori n-am ieşit din buticul din colţ fără bonul fiscal? De cîte ori n-am ieşit din restaurante sau saloane de frumuseţe fără să sesizăm măcar că nu avem nici o chitanţă în buzunar? Totuşi, agenţii economici sînt obligaţi prin lege (Legea nr. 64/2002 pentru aprobarea OUG nr. 28/1999) să utilizeze aparate electronice de marcat, să emită bon fiscal pentru toate serviciile prestate sau pentru bunurile livrate şi să-l predea clientului. Iată, deci, că etica acestui alt interval care include toate abaterile şi eludările legilor fiscale poate începe chiar din scara blocului, iar respectarea legii ar putea rupe lanţul trofic dintre comercianţii fără autorizaţii sau evidenţă contabilă, pieţele agroalimentare şi en-gros-işti. Trebuie doar să ne exprimăm şi noi drepturile, în calitate de consumatori.
Cine
