Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Greva jucătorilor ameninţă El Clasico!

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 30 martie 2010 ·

Finala pentru titlu în Primera Division s-ar putea amîna. Programat pe 10 aprilie, de la ora 23:00, El Clasico e ameninţat de o mişcare de protest pusă la cale de Asociaţia Fotbaliştilor Spanioli (AFE). Care se gîndeşte să intre în grevă la etapa de după Paşte, reclamînd faptul că s-au acumulat mari restanţe la plata salariilor.

Potrivit cotidianului Marca, doar 15% dintre cluburile din Primera Division ar fi la zi cu plata drepturlor financiare către jucători, iar ideea grevei se află într-un stadiu foarte avansat. "Din multe vestiare răzbate nemulţumirea şi dorinţa de a pune în practică măsuri drastice", dezvăluie sursa citată. La reunniunea de ieri au participat reprezentanţii tuturor echipelor din prima ligă spaniolă, mai puţin cei ai Barcelonei şi ai lui Real Madrid, care au fost informaţi telefonic.

Finala pentru titlu în Primera Division s-ar putea amîna. Programat pe 10 aprilie, de la ora 23:00, El Clasico e ameninţat de o mişcare de protest pusă la cale de Asociaţia Fotbaliştilor Spanioli (AFE). Care se gîndeşte să intre în grevă la etapa de după Paşte, reclamînd faptul că s-au acumulat mari restanţe la plata salariilor.

Potrivit cotidianului Marca, doar 15% dintre cluburile din Primera Division ar fi la zi cu plata drepturlor financiare către jucători, iar ideea grevei se află într-un stadiu foarte avansat. "Din multe vestiare răzbate nemulţumirea şi dorinţa de a pune în practică măsuri drastice", dezvăluie sursa citată. La reunniunea de ieri au participat reprezentanţii tuturor echipelor din prima ligă spaniolă, mai puţin cei ai Barcelonei şi ai lui Real Madrid, care au fost informaţi telefonic.

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bilanţul inundaţiilor din Texas urcă la 51 de morţi. Zeci de persoane sunt încă dispărute

Mediafax acum 42 minute
Cel puţin 51 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma unor inundaţii devastatoare care au afectat centrul statului Texas, potrivit unui bilanţ oficial actualizat în această dimineaţă. Printre victime se numără şi copii, iar alte zeci de persoane sunt

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 7 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 10 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 13 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 8 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 9 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Proteste în mai multe oraşe din Bulgaria faţă de adoptarea monedei euro. Manifestanţii cer referendum şi demisia guvernului

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare În mai multe oraşe din Bulgaria au avut loc sâmbătă demonstraţii împotriva adoptării monedei euro, care ar urma să se producă la 1 ianuarie 2026, participanţii la protestele organizate în apărarea mo

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 10 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°