Grecia a lansat o emisiune sindicalizata de obligatiuni, a treia din acest an, care este considerata a fi un test cheie pentru a vedea daca investitorii sunt dispusi sa sustina statul elen, care a primit asigurari de la UE si FMI ca va fi ajutat sa-si plateasca datoriile daca nu va reusi sa se finanteze de pe piete, scrie The Wall Street Journal.
Grecia incearca sa stranga 5 mld. euro din aceasta vanzare. Luni dimineata, statul a angajat Alpha Bank, Bank of America Merrill Lynch, Emoporiki Bank, ING Groep si Société Générale ca manageri pentru emisiunea de titluri la sapte ani, denominate in euro.
Randamentul titlurilor a fost stabilit la 3,1% peste nivelul obligatiunilor germane, respectiv undeva in jurul valorii de 6%, potrivit lui Gary Jenkins, seful departamentului de cercetare pe venituri fixe in cadrul Evolution Securities.
Grecia, desi a trecut de primul obstacol major din calea sa si si-a asigurat sprijinul financiar al Fondului Monetar International si al celorlalte state membre din zona euro, mai are de depasit un hop impor tant. Statul de la Marea Me diterana trebuie sa stranga 15,5 mld. euro pana la sfarsitul lunii mai, suma similara celei pe care Grecia a obtinut-o din vanzarea de titluri de datorie in primul trimestru, potrivit lui Petros Christodoulou, seful agentiei de datorii a statului.
In cazul in care statul nu reuseste sa stranga acesti bani de pe piete, o noua criza fiscala ar putea aparea si ar fi astfel necesara utilizarea de fonduri puse la dispozitie de liderii UE prezenti la summitul de la Bruxelles.
In cazul in care Grecia va fi fortata sa ceara asistenta finan ciara externa, FMI va oferi prima transa, potrivit oficialilor de la Bruxelles.
Grecia a lansat o emisiune sindicalizata de obligatiuni, a treia din acest an, care este considerata a fi un test cheie pentru a vedea daca investitorii sunt disp