Delimitarea dintre cele două tipuri de infracţiuni – mari sau mici – ar trebui marcată de pedeapsa pe care riscă să o ia prezumtivul infractor. Cu alte cuvinte, legiuitorul stabileşte gradul de pericol social al fiecărei infracţiuni în parte şi îl transformă în ani de detenţie ori în amendă. Ca atare, infracţiuni precum ameninţarea, insulta, calomnia, lovirea şi alte violenţe, însuşirea bunului găsit, avînd pedepse de cîteva luni de închisoare sau amendă, s-ar înscrie fără probleme în categoria infracţiunilor mici. Mai mult, aceste infracţiuni nu sînt urmărite din oficiu de către organele judiciare, ci numai dacă există o plîngere a persoanei vătămate.
Cu atît mai mult ar trebui să facă parte din gama micii infracţionalităţi toate faptele contravenţionale, începînd cu abaterile de la regimul rutier şi pînă la comerţul stradal ilegal ori tulburări ale liniştii publice.
Pe cale de consecinţă, infracţiunile care conduc la pedepse grele cu închisoarea – precum omorul (10-20 de ani), lovirile şi vătămările cauzatoare de moarte (5-15 ani), infracţiunile de corupţie ori de crimă organizată (trafic de persoane, droguri etc.) – ar trebui să facă parte din marea infracţionalitate.
Un Cod Penal învechit
În fapt, diferite statistici ale Poliţiei ori sondaje de opinie cataloghează, de exemplu, furtul calificat (adică cel care se desfăşoară în public, într-un mijloc de transport în comun sau în timpul nopţii, prin efracţie) ca pe o infracţiune mică, deşi pedeapsa este de la 3 la 15 ani. Cu siguranţă că furtul de flori ori de găini nu este atît de periculos precum tîlhăria (care este un furt cu violenţă), deşi cea din urmă are un regim de sancţiune apropiat furtului, între 3 şi 18 ani. Din această perspectivă, trebuie spus că România are un Cod Penal vechi de 50 de ani, precum şi o suită întreagă de legi speciale, cu infracţiuni contemporane, toate acest
