De cîte ori venea la Paris – şi asta se întîmpla cel puţin o dată pe an – profesorul Charlie Citrine Jr. ajungea în chiar prima după-amiază a sejurului său la Café de Flore sperînd să se întîlnească, într-un fel sau altul, cu spiritul acelei Europe despre care vorbea an de an studenţilor săi de la University of Chicago la cursul său de istorie a ideilor secolului XX. Ştia că vînează umbre, pentru că la Café de Flore vin, acum, numai turiştii. Vremurile în care cafeneaua era frecventată de spirit s-au dus. Acum e doar un punct turistic, celebru pentru ceea ce a fost, desigur, dar atît. Nu-i mai poţi găsi acolo nici pe Breton, nici pe Startre, nici pe Camus, nici pe Picasso, nici pe Barthes. Şi nu doar pentru că au murit cu toţii, ci pentru că acea Cafe de Flore a murit şi ea. Acum, poţi vedea acolo cohorte de japonezi fotografiind, staruri hollywoodiene în trecere prin Paris şi pe Bernard-Henri Lévy, din cînd în cînd.

În 1997, în zilele în care Gallimard lansa pe piaţă masivul volum Cahiers de Emil Cioran, la doi paşi de Café de Flore, o vitrină imensă făcea publicitate cărţii, iar Charlie Citrine Jr. s-a întîmplat să treacă pe acolo, începînd o melancolică plimbare pe bulevardul Saint Germain după ce băuse cafeaua pot şi se convinsese încă o dată că umbrele nu mai pot redeveni fiinţe. Toată suprafaţă vitrinei era acoperită de o pagină de manuscris mărită de sute de ori. Rînduri scrise migălos, unul după celălalt, separate de un spaţiu parcimonios, cu mici ştersături, cu reveniri şi completări acopereau o pagină întreagă, de sus pînă jos.

DE ACELASI AUTOR Ambasadorul Poveste de Crăciun România altfel. Impresii Răzbunare şi pace

Peste fiecare dintre aceste rînduri, o linie de cerneală continuă tăia tot, absolut tot, rînd cu rînd, semn că autorul retractează decis tot ce încercase, cu migală şi chin, să spună. Pe la mijlocul paginii, un singur cu