Dacă îţi sună în cap o melodie cu versuri ca „Pentru mine tu eşti cerul/soarele strălucitor/tu eşti roua dimineţii/fără tine simt că mor" şi nu mai ştii cine-o cântă, sunt şanse bune să o găseşti pe site-ul manelevechi.info. Acolo te întâmpină poza unui mustăcios la cravată şi cămaşă suflecată, simbol al artistului de tarabă, imortalizat pe benzi jerpelite de magnetofon şi importat pe Internet într-un loc cu o denumire bizară: Muzeul de manele. Fără fandoseli, site-ul arhivează „pionierii" manelelor: Accent, Albatros şi Naste din Berceni, Azur, Generic, Real B. Un vizitator comentează în cartea de oaspeţi: „E o adevărată lucrare de patrimoniu! Aşa ne distram noi ca studenţi în anii '80-'90".
Cum ai ajuns să asculţi mizeriile astea?
În anii 2000, studenţii nu se mai distrează aşa. Moda e să pleci la universităţi din Vest, să călătoreşti şi să fii cetăţean internaţional. Aşa pare şi Petre Bîrlea, un tânăr de 25 de ani, cu care m-am întâlnit într-un tractir cu lambriuri pe pereţi. La o ciorbă, Petre povesteşte cum a făcut studii culturale europene la Facultatea de Litere. Apoi a plecat în Marea Britanie, la University of East Anglia, unde a învăţat sociologie. În anul III s-a transferat în Franţa unde şi-a luat a doua licenţă. Iar acum a început-o la Bucureşti pe a treia: psihologia. Ascultă Yann Tiersen, Massive Attack sau Radiohead, dar îi plac şi manelele „de tranziţie" sau muzica lăutărească. Le-a făcut şi site-uri: manelevechi.info şi lautarie.net. Aşa că multă lume l-a întrebat: „Băi, tu, ăsta cu trei facultăţi, cum ai ajuns să asculţi mizeriile astea?".
De la Metallica la Gabi Luncă
„Când eram eu tânăr, prin clasa a X-a, făceam bani să merg la mare - umpleam CD-uri cu muzică şi le vindeam pe net. Puneam toate albumele de la Metallica sau Iron Maiden în 700 de mega pe un CD, ştiam că se vând. Făcusem rost de nişte muzică populară, pe ca
