Agenţia Naţională de Administrare Fiscală efectuează controale la persoanele fizice care au realizat tranzacţii imobiliare cu terenuri construibile şi construcţii noi, cu caracter de continuitate. Sunt vizate peste 7000 de persoane care au efectaut tranzacţii, în perioada 2006 – 2008.
Persoanele fizice care au achiziţionat, în perioada 2005 – 2009, de la alte persoane fizice, imobile noi sau terenuri construibile, nu fac şi nu vor face obiectul verificărilor A.N.A.F. şi nu au obligaţia plăţii TVA. Această plată a taxei pe valoare adaugată este în obligaţia vânzătorilor – persoane fizice.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală precizează că persoanele fizice care au vândut terenuri construibile şi construcţii noi, cu caracter de
continuitate, aveau obligaţia înregistrării în scopuri de TVA (în condiţiile prevăzute la art. 152 din Codul fiscal sau înainte de începerea activităţii economice conform prevederilor art. 153 din Codul fiscal) şi plăţii TVA la bugetul de stat aferentă livrărilor.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală precizează că, începând cu 1 ianuarie 2010, persoanele fizice care au efectuat tranzacţii cu construcţii noi şi terenuri construibile în perioada 2005 - 2009, chiar dacă nu au fost înregistrate ca plătitori de TVA la momentul iniţierii construcţiilor, îşi pot deduce taxa pe valoare adaugată aferentă cheltuielilor efectuate, în primul decont depus după înregistrare sau într-un decont ulterior, indiferent dacă au făcut sau nu obiectul controlului organelor fiscale.
ANAF efectuează controale la persoanele fizice care au realizat tranzacţii imobiliare cu terenuri construibile şi construcţii noi, cu caracter de continuitate. Sunt verificate 7.145 persoane, care au efectuat 85.442 tranzacţii, în perioada 2006 – 2008, cu o valoare totală de 14.886 mil. lei.