Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nota ZERO la purtare: Dura lex sed lex prin gunoaie

Publicat in Revista22, marți 30 martie 2010 ·

Odată răscolit, din „muşuroiul care se mişcă“, aşa cum probabil bine ştie fosta colegă de muşuroi, Rodica Stănoiu, au ţâşnit care încotro. Nimeni nu mai vrea să aibă cu brusc hipertensivul Voicu nici în clin, nici în mânecă. Unii, ca Ponta, Greblă, Şova şi alţi pesedişti, au nimerit chiar calea cea bună: să spună justiţia ce e de făcut. Alţii, ca Ghişe, Ramona Mănescu şi alţi penelişti sunt dilematici (doamna citată chiar trage la răspundere Comisia Europeană care tot laudă DNA când, în opinia dumneaei, ar trebui rasă de pe faţa pământului). Pedelişti ca Andrei, Urban şi alţii (în inima lor) se tem de „ţeava spart㓠prin care, odată pornit, şuvoiul ar putea duce spre Gutău sau Solomon.

În fine, judecătorii reţelei Voicu se văd asaltaţi de judecătorii neaparţinând încă niciunui sistem, chiar dacă unii au încercat cu ocazia grevei-unicat din toamnă să se lipească de poalele învolburate ale Monei Pivniceru. De altfel, această Anica Ipătescu a justiţiei române ne îndeamnă în ghiers moldovenesc: „în primul rând, nu trebuie să căutăm prin gunoaie şi să agităm opinia publică cu informaţii nedovedite despre magistraţi“, fără să ne spună cum se face că un judecător de la cea mai înaltă instanţă, ca Florin Costiniu, a ajuns „în gunoaie“, ploconindu-se în faţa asfaltatorului-rege Căşuneanu: „îmi tremura nu numai vocea, îmi tremurau mâinile de nervi“, „am făcut nu ce era omeneşte posibil, mai mult decât atât“, „dacă nu fac atac cerebral în următoarea oră, nu mai fac niciodată“. Am fi tare curioşi să aflăm ceva şi despre d-na Viorica Costiniu, ca soţie şi preşedintă vocală a Asociaţiei Magistraţilor din România: ce spunea / făcea ea oare, când soţul ei, jurându-se „pe nepoţii mei“, tocmai ratase manevrarea unei soluţii în instanţă?

Odată răscolit, din „muşuroiul care se mişcă“, aşa cum probabil bine ştie fosta colegă de muşuroi, Rodica Stănoiu, au ţâşnit care încot

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele AUR, George Simion „Nu cred că alegerile prezidențiale vor fi organizate pe 4 și 18 mai până nu văd Hotărârea de Guvern”

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele AUR, George Simion, a declarat, miercuri, că, „până nu vede Hotărârea de Guvern”, nu crede că alegerile prezidențiale vor fi organizate pe 4 și 18 mai, așa cum a decis coaliția de guvernare. Președintele AUR, George Simion, a declarat

Poşta Română începe în 9 ianuarie distribuirea pensiilor / Zilnic, peste 14.000 de angajaţi vor fi mobilizaţi în acest proces

News.ro acum 6 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” anunţă că va demara distribuirea pensiilor aferente lunii ianuarie începând cu data de 9 ianuarie 2025, respectând angajamentul asumat în conformitate cu convenţia încheiată cu Casa Naţională de Pensii Publice. ”Ech

România, primul caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul HMPV provenit din China

Ziare.com acum 8 ore
Primul caz de îmbolnăvire cu virusul HMPV, provenit din China, a fost confirmat în România în ziua de 8 ianuarie 2025. Confirmarea acestui virus respirator, denumit metapneumovirusul uman (HMPV), se referă la o pacientă din Oradea, în vârstă de 67 d

România găzduieşte 15.000 de militari în exerciţii NATO de amploare

Mediafax acum 10 ore
Un indicator al complexităţii activităţilor de instruire din prima jumătate a anului 2025 îl reprezintă faptul că secvenţele de instruire se vor desfăşura în nu mai puţin de şapte poligoane din nord-vestul, centrul, sudul şi sud-estul ţării, transmi

Blinken: Invazia Groenlandei „nu se va întâmpla”

News.ro acum 8 ore
Şeful diplomaţiei Statelor Unite, Antony Blinken, a respins miercuri comentariile preşedintelui ales Donald Trump în legătură cu dorinţa de a prelua controlul asupra Groenlandei spunând că este o idee proastă care nu merită discutată, relatează POLI

Motivarea Tribunalului București care i-a respins cererea lui Georgescu în cazul alegerilor prezidențiale anulate: Guvernul nu putea să stabilească un calendar pentru turul doi prezidențial, după ce CCR a anulat primul tur / Deciziile CCR sunt definitive și obligatorii

G4Media acum 7 ore
Tribunalul București își motivează decizia de a respinge cererea candidatului pro-rus cu discurs legionar Călin Georgescu de a desființa decizia Curții Constituționale privind anularea alegerilor primului tur prezidențial subliniind în principal că

VIDEO Președinta Mexicului îi dă replica lui Trump: „De ce SUA să nu fie numite America Mexicană?”

HotNews acum 6 ore
Președinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, a propus miercuri ca Statele Unite să fie redenumite „America Mexicană”, ca răspuns dat președintelui ales al SUA, Donald Trump, care dorește să schimbe numele Golful Mexic în „Golful Americii”, informează AF

Românii au trăit cea mai caldă noapte de 7 ianuarie de când se fac măsurători la noi. În județul Sibiu au fost peste 15 grade după miezul nopții

Ziare.com acum 7 ore
A fost cea mai călduroasă noapte de 7 ianuarie înregistrată vreodată în România, conform măsurătorilor meteorologice. Aproape 40 de stații au înregistrat recorduri pozitive, cu diferențe de până la 5 grade Celsius față de valorile anterioare. De exe

Caz de îmbolnăvire cu metapneumovirus uman, virus respirator care se răspândeşte în China, confirmat în Bihor – Pacienta, o femeie de 67 de ani care nu a călătorit în străinătate

News.ro acum 9 ore
Medicul şef al DSP Bihor, dr. Călin Sonea, a anunţat, miercuri, confirmarea unui caz de metapneumovirus uman (HMPV), virusul respirator care se răspândeşte în nordul Chinei, în special în rândul copiilor sub 14 ani. Pacienta, în vârstă de 67 de ani

Elevii care învață bine vor putea promova doi ani într-un singur an școlar

Wall-Street.ro acum 13 ore
Ordinul ministrului Educaţiei pentru aprobarea metodologiei privind promovarea a doi ani de studii într-un an şcolar în învăţământul preuniversitar a fost publicat miercuri în Monitorul Oficial. Elevii capabili de performanţe şcolare înalte pot prom

Vremea

București
acum

joi

6°/13°
vin.

6°/12°
sâm.

3°/6°
dum.

0°/3°
Iasi
acum

joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

0°/5°
dum.

0°/4°
Constanta
acum

joi

6°/12°
vin.

9°/13°
sâm.

5°/9°
dum.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-1°
joi

-1°/12°
vin.

-0°/8°
sâm.

-2°/2°
dum.

-2°/0°
Timisoara
acum

joi

2°/15°
vin.

1°/10°
sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/2°