Odată răscolit, din „muşuroiul care se mişcă“, aşa cum probabil bine ştie fosta colegă de muşuroi, Rodica Stănoiu, au ţâşnit care încotro. Nimeni nu mai vrea să aibă cu brusc hipertensivul Voicu nici în clin, nici în mânecă. Unii, ca Ponta, Greblă, Şova şi alţi pesedişti, au nimerit chiar calea cea bună: să spună justiţia ce e de făcut. Alţii, ca Ghişe, Ramona Mănescu şi alţi penelişti sunt dilematici (doamna citată chiar trage la răspundere Comisia Europeană care tot laudă DNA când, în opinia dumneaei, ar trebui rasă de pe faţa pământului). Pedelişti ca Andrei, Urban şi alţii (în inima lor) se tem de „ţeava spart㓠prin care, odată pornit, şuvoiul ar putea duce spre Gutău sau Solomon.

În fine, judecătorii reţelei Voicu se văd asaltaţi de judecătorii neaparţinând încă niciunui sistem, chiar dacă unii au încercat cu ocazia grevei-unicat din toamnă să se lipească de poalele învolburate ale Monei Pivniceru. De altfel, această Anica Ipătescu a justiţiei române ne îndeamnă în ghiers moldovenesc: „în primul rând, nu trebuie să căutăm prin gunoaie şi să agităm opinia publică cu informaţii nedovedite despre magistraţi“, fără să ne spună cum se face că un judecător de la cea mai înaltă instanţă, ca Florin Costiniu, a ajuns „în gunoaie“, ploconindu-se în faţa asfaltatorului-rege Căşuneanu: „îmi tremura nu numai vocea, îmi tremurau mâinile de nervi“, „am făcut nu ce era omeneşte posibil, mai mult decât atât“, „dacă nu fac atac cerebral în următoarea oră, nu mai fac niciodată“. Am fi tare curioşi să aflăm ceva şi despre d-na Viorica Costiniu, ca soţie şi preşedintă vocală a Asociaţiei Magistraţilor din România: ce spunea / făcea ea oare, când soţul ei, jurându-se „pe nepoţii mei“, tocmai ratase manevrarea unei soluţii în instanţă?

Odată răscolit, din „muşuroiul care se mişcă“, aşa cum probabil bine ştie fosta colegă de muşuroi, Rodica Stănoiu, au ţâşnit care încot