Suntem ceea ce mâncăm, iar noi vom fi în curând o listă bine determinată de toxine. Cel puţin aşa tinzi să crezi dacă iei foarte în serios consecinţele ultime ale unor măsuri guvernamentale ce ţin cont de recomandări de tipul Codex Alimentarius. Acest cod de bună practică alimentară este, într-adevăr, doar o culegere de sfaturi şi ar trebui să fii puţin paranoic ca să vezi în el sursa tuturor relelor medicale. Dar la fel de adevărat e că, odată adoptate de legislativul unui stat, aceste îndrumări de bună purtare medicală devin… well…legi. Legi ce, prin definiţie, sunt obligatorii pentru toată lumea şi pot duce chiar la pedeapsa cu închisoarea (sau ce altă corecţie crede statul că merităm).

La începutul lui 2010, am observat o mini panică morală: România cam sare precum mireasa la aşternutul global, adoptând cu ochii închişi tot felul de măsuri drastice (pe care orice altă ţară ar sta un pic să cugete înainte de a-şi le însuşi). Aşa că perpectiva ca menta şi usturoiul, de exemplu, să devină ilegale, să se vândă pe sub mână şi să fie înlocuite cu nu ştiu ce produşi sintetici nu mai părea atât de absurdă şi de conspiraţionistă cum ar fi putut crede un agent pur raţional.

După cum am spus şi în titlu, aceasta nu este o ştire. S-a vorbit (mai mult on line) deja din ianuarie despre această nouă problemă morală/legală/politică. Sincer, nu ştiu ce s-a mai întâmplat între timp în Parlamentul României pe această temă. Să sperăm că nu s-a întâmplat aşa: un băiat de la nu ştiu ce partid dă mâna cu altul şi zice: „trece şi tu legea asta, că am şi eu o făbricuţă de medicamente, că o trec şi eu p’a ta…etc”. Nu de alta, dar ar fi grav să începem să consumăm doar ce alimente ne dau politicienii voie să consumăm, să scoată în afara legii şi ceaiul de mentă, după ce tot ei ne-au stricat la burtă.

Şi pentru că iar mi se va reproşa că m-am trezit să scriu despre un su