Stai în redacţie şi te uiţi pe geam. A venit căldura, în sfîrşit. Chef de scris nu ai. Tocmai te-ai întors de la încă una dintre mega-plicticoasele conferinţe de presă de la Primărie. Ştii dinainte ce trebuie să scrii, în funcţie de relaţia patronului cu primarul. Ori de bine, ori de rău, indiferent de conţinutul evenimentului. Ai o vîrstă, ai cîţiva ani de presă şi începi să te întrebi cît timp o să mai faci asta. Cît timp o să rămîi în banalităţi locale, învelite în poleieli justiţiare ale căror dedesubturi le ştii prea bine? Nu prea mai ai chef de asta, dar nu ai ce face, e leasing-ul la maşina, ai rata la „ipotecar“.
Îţi dai seama că ar trebui să fii altfel decît colegii tăi de redacţie, să te iţeşti cumva. Să îţi găseşti nişa. În cazul în care nu ai voioşia bonomă a lui CT Popescu sau omniscienţa plină de plusvaloare a lui Chireac, imparţialitatea lui Ciutacu sau candoarea lui SR Stănescu, este greu să te mai remarci în peisajul media al ţărişoarei. Îţi mai rămîne un domeniu specializat, plin de cuvinte rare, anost, indigest, evitat de toţi editorii coordonatori: jurnalismul pe teme europene. Te hotărăşti. Asta e calea. Dările de seamă de la Primărie? Le faci rapid, deja ai preocupări mai înalte. Începi să te documentezi în secret. În prima fază, pricepi cam 25% din ceea ce se vorbeşte pe la conferinţele şi seminariile de profil. Mulţi termeni noi, vorbitori care se întrec în a utiliza jargonul bruxellez cît mai des şi fără milă. Treci de faza asta deoarece nu ai încotro. Editorul coordonator te urăşte de moarte şi tu vrei să-i dai o lecţie. Faza următoare ţine de noroc. Dacă ai şansa să te duci într-o vizită de studiu la Bruxelles, la Instituţii, începi să pricepi cîte ceva şi peisajul profesional se umanizează. Dacă ai ghinion, rămîi în redacţie şi sapi în Google din greu, doar-doar vei începe să înţelegi ce e aia Fondul Social European.
În or
