Între „siguranţă“ şi „încredere“ există o legătură indisolubilă: prima o determină pe cea de-a doua. Încrederea e o consecinţă a siguranţei asigurate. Legătura semantică şi logică dintre cei doi termeni a făcut ca aceste două cuvinte, legate printr-un „şi“ copulativ, să devină sloganul Poliţiei. „Siguranţă şi încredere“ – adică recunoaşterea publică a unei misiuni îndeplinite.

N-am făcut această scurtă teorie doar ca o reverenţă pentru filmul Poliţist, adjectiv al lui Corneliu Porumboiu. Ci mai degrabă ca un preambul la analiza situaţiei: în ce măsură reuşeşte Poliţia să-şi îndeplinească misiunea de garant al siguranţei cetăţenilor şi care este gradul de încredere pe care o investeşte populaţia în această instituţie. Dacă ar fi să ne luăm după statistici, situaţia e dezechilibrată. În sensul că Poliţia îşi face treaba, dar populaţia nu-i recunoaşte meritele.

Siguranţă...

Conform datelor oferite de Eurostat, România e una dintre cele mai sigure ţări ale Uniunii Europene, cu un număr de infracţiuni (la suta de mii de locuitori) mai scăzut decît în alte state la aproape toate categoriile, cu excepţia omorurilor. Alte statistici, furnizate de această dată de Europol, plasează oraşul Bucureşti pe un loc fruntaş la nivelul de siguranţă a cetăţenilor. „De cîţiva ani, Capitala s-a înscris pe un trend descendent în ceea ce priveşte numărul infracţiunilor comise. Mai ales micile infracţiuni s-au redus considerabil: e vorba despre furturi din buzunare, din/de maşini, de acele tîlhării prin smulgere (poşete, telefoane mobile etc.), de furturi din locuinţe ş.a.m.d. În ceea ce priveşte infracţiunile cu pericol social deosebit – spargerile de bănci, omoruri la comandă, răpirile, jafurile armate – aceste fapte se petrec foarte rar şi reprezintă fenomene excepţionale, izolate“ – spune purtătorul de cuvînt al Poliţiei Capitalei, Cristian Ciocan. Din datele sale re