Precizăm de la bun început că autorul acestor rânduri nu este antichrist şi nici înscris pe listele sectelor satanice în calitate de ucigător de găini sau alte animale (sau calităţi). Precizăm de asemenea (asta pentru după ce autorul acestor rânduri o să stea faţă-n faţă cu Eternitatea) că nu face nicidecum apologia iconoclasmului (ba dimpotrivă, e foarte "pentru" împodobirea spaţiului cu icoane).
Şi acum, că toate acestea au fost precizate şi ăia răii n-au cum să se ia de el pe tema asta după ce-o muri, să mai spunem şi că.
Există, aţi observat, suntem siguri, personalităţi cu o apăsată propensiune pentru cuvioşenie. Chiar autorul acestor rânduri a constatat empiric că uneori e incapabil să opereze o diferenţă netă între sentimentul profund religios şi evlavia exclamată. Că, nu de puţine ori, smerenia sa este afectată şi didacticistă. Şi că, prin urmare, autorul acestor rânduri e ăl mai demn de milă dintre ăi mai demni de milă. Patetic şi vai de capul lui.
E! Dar autorul acestor rânduri nu este singurul cu astfel de propensiuni. Cum recunoaşte personajul de la o poştă, autorul acestor rânduri se gândeşte că e în măsură să-l identifice pe unul ca acesta aşa, ca o nimica-toată. Domnilor şi doamnelor, şi acum vi-l prezentăm pe... tan-tane!... şoferul-cel-pios!
O categorie interesantă şi aparte, şoferul-cel-pios valsează cucernic între taximetrul-Dacie şi ăl mai bengos model de turism. Cu bordul maşinii împânzit de icoane şi cruciuliţe, şoferul-cel-pios crede că-şi rezolvă setea spirituală, dar şi că-şi asigură securitatea la drum, afişând icoane şi iconiţe, cruciuliţe şi metaniere de diferite dimensiuni, în diferite locuri ale bordului turismului pe care-l conduce. "P-asta o am din Muntele Athos, p-asta de la Suceviţa, p-asta de la... de unde-o am, Doamne, p-asta? A! De la Agapia, aţi fost la Agapia?", "Din mila Domnului,