Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un Gopo de tot Oscarul

Publicat in Jurnalul, miercuri 31 martie 2010 · ·

Concertul", cel mai aplaudat la Gala Premiilor Gopo, "Poliţist, adjectiv", cel mai premiat. Sonorizarea, la pământ. Glumele prezentatorului Mihai Călin şi discursurile personalităţilor care au înmânat premii, demne de o gală Oscar. Adică la fel de slabe.

Gala Premiilor Gopo (cea de-a patra ediţie) a avut loc luni seară, la Palatul Parlamentului. O seară cu ştaif, pentru că organizatorii, aşa cum au anunţat de fiecare dată, doresc să egaleze, încetul cu încetul, prestigioasa Gală a Premiilor Oscar sau galele europene de calibrul BAFTA (Anglia) sau Cesar (Franţa).

Un deziderat lăudabil, dar prea puţin realizabil, pentru că, aşa cum obişnuia Mircea Badea să spună, până nu demult, "Trăim în România, şi asta ne ocupă tot timpul". Iar dacă arunci o privire la felul în care se organizează un eveniment de ţinută, al cărui buget depăşeşte 150.000 de euro, îi dai, din păcate, dreptate.

MUZICĂ DIN CUTIA DE CONSERVĂ

Sala Unirii a Palatului Parlamentului a fost o alegere bună pentru acest eveniment doar din punct de vedere estetic. Grandioasă prezentare, dar sonorizare defectuoasă, pe măsura acusticii. Sonorizare atât de proastă încât nici o pereche de urechi în plus faţă de cele avute în dotare de invitaţi n-ar fi putut percepe în mod clar glumele răsuflate sau aproape reuşite ale celor care au înmânat premiile câştigătorilor. Pe scenă a urcat şi Taraful Haiducilor, a căror muzică a atins, de-a lungul timpului, corzile sensibile ale multora.

De data aceasta lăutarii au fost "sabotaţi". O voce tristă din sală spunea că se "aud de parcă ar cânta dintr-o cutie de conservă". Amuzant şi oarecum penibil pentru cei care au ajuns la Palatul Parlamentului cu maşina proprietate personală... Şoferii au avut până la ora 22:30, când s-a deschis barul, numai opţiuni bahice pentru a-şi ostoi setea. Asta dacă nu cumva doritorul reuşea s

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele IMAGINI cu Kira Hagi în rochie de mirească. Cum arată fiica „Regelui” / Biserica este împodobită ca-n povești, urmează petrecerea la Cernica

Gandul acum o ora
UPDATE. Au apărut și primele imagini de la biserica unde fiica lui Gică Hagi va spune „DA”, în cea mai frumoasă zi din viața ei. La biserica Sfântului Ierarah Visarion, acolo unde mirii își vor uni destinele, atmosfera este una de basm. Gică Hagi es

România a câștigat șase medalii la Cupa Mondială II de canotaj de la Lucerna

Adevarul acum o ora
Canotorii români au cucerit șase medalii, duminică, la Cupa Mondială II de la Lucerna, trei de aur, două de argint și una de bronz.

Cum arată graviduța Elena, soția lui Ianis Hagi. Și-a făcut apariția la nunta Kirei, cumnata sa, dar a avut ceva probleme

Cancan acum 38 minute
Ianis Hagi a venit la nunta surorii sale, alături de soția lui, Elena. Tânăra este însărcinată în ultimul trimestru, însă pare neschimbată. De asemenea, nu s-a ferit să se afișeze cu burtica de graviduță. Totuși, a întâmpinat câteva probleme. CANCAN

AVARIE pe calea ferată între stațiile Sinaia și Bușteni. Un copac a căzut pe infrastructura feroviară / Circulația întreruptă

Gandul acum 45 minute
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA informează că la ora 13:37, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate București, un copac căzut pe infrastructura feroviară, a afectat linia de contact între stațiile Sinaia și Bușteni, pe ambele fire de ci

Elena Udrea, internată în spital. Ce spun medicii despre starea de sănătate a fostului ministru

HotNews acum 3 ore
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, are probleme de sănătate și a fost internată la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești. Udrea este în stare stabilă și se află internată pe secția de Chirurgie, unde este supusă mai multor investigații

David Popovici, la revenirea în țară după CE U23: „Încerc să fiu din nou cel mai bun din istorie”

G4Media acum 53 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare David Popovici a revenit, duminică, de la Campionatul European de înot U23 de la Samorin, unde a câştigat două medalii de aur şi una de bronz şi a doborât un record european, notează News.ro. Urmăreș

Cel puţin doi morţi şi şapte răniţi în Ucraina în ”cel mai masiv atac” rusesc de la începutul războiului, cu 477 de drone şi 60 de rachete / 475 de drone şi 39 de rachete ”neutralizate, anunţă armata ucraineană / Trei drone interceptate de ruşi

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin şapte persoane au fost rănite în noaptea de sâmbătă spre duminică, în noi atacuri aeriene ruseşti în mai multe regiuni în Ucraina, anunţă autorităţile ucrainene, relatează agenția de știri

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 30 iunie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum o ora
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Ucraina, sub asediu total. Atac aerian masiv, un avion de vânătoare F-16 doborât

HotNews acum 7 ore
Rusia a folosit sute de drone, rachete de croazieră și balistice pentru a ataca vestul, sudul și centrul Ucrainei în timpul nopții, distrugând case și infrastructura și rănind cel puțin șase persoane, au declarat duminică autoritățile locale, confor

Muzeul de Artă Populară Constanța Tradiții de Sfinții Petru și Pavel

Ziua Constanta acum 7 ore
Pe 29 iunie, în calendarul creștin ortodox sunt prăznuiți Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Pe 29 iunie, în calendarul creștin ortodox sunt prăznuiți Sfinții Apostoli Petru și Pavel. În satul tradițional, sărbătoarea era considerată atât de important

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/29°
lun.

19°/34°
mar.

19°/29°
mie.

17°/30°
Iasi
acum

26°
dum.

17°/27°
lun.

16°/26°
mar.

14°/24°
mie.

14°/27°
Constanta
acum

28°
dum.

18°/28°
lun.

22°/27°
mar.

20°/26°
mie.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

16°/27°
lun.

17°/28°
mar.

13°/27°
mie.

12°/30°
Timisoara
acum

32°
dum.

15°/32°
lun.

17°/36°
mar.

19°/33°
mie.

16°/36°