Banii provin din calcularea indemnizaţiei de revoluţionar. Omul vrea să doneze o parte din bani.
Lui Constantin Crăciun, alias „Ţăranul Sărac", i-a pus Dumnezeu mâna în cap.
El s-a îmbăgăţit astăzi cu suma de 140000 de lei, după ce statul i-a recalculat indemnizaţia de revoluţionar. Nea Crăciun a fost dimineaţă la Poşt din Focşani să-şi ridice „prima de Paşte", nu oricum, ci însoţit de oaia sa de care nu se desparte niciodată, „Frumuşica", pe care a înhămat-o la un cărucior special confecţionat.
Imediat ce a plecat de la poştă, Constantin Crăciun a mers să depună banii într-un cont în bancă.
„Cu banii ăştia, pe care mi i-a dat Dumnezeu, vreau să contribui la construirea unui azil de bătrâni. Din cele 31 de hectare de teren pe care le deţin vreau să donez cinci hectare, pe care să se construiască azilul. Statul trebuie însă să-şi dea concursul ca să realizăm acest obiectiv", ne-a declarat Constantin Crăciun.
Bărbatul în vârstă de 68 de ani a devenit celebru după ce la poarta casei sale din Cîmpineanca şi-a pus o firmă pe care a scris „Microferma Ţăranului Sărac din Uniunea Europeană".
Prin aceasta a vrut să semnaleze că ţăranul român este nedreptăţit în comparaţie cu ceilalţi fermieri din Uniunea Europeană, care primesc sprijin pentru agricultură de la stat.
Constantin Crăciun are 31 de hectare de teren, atât vie cât şi teren arabil, dar şi o moară ecologică. Cu toate acestea spune că pământul nu i-a adus niciun câştig.
Din această cauză intenţionează să pleace în această primăvară la Bruxelles, pentru a protesta faţă de politica agricolă europeană.