Doctorul care l-a operat pe Florin Costea, Doru Filipescu, a devenit un fan al Universităţii Craiova, echipă pe care spune că o va urmări mai atent de acum înainte.
„Eu, după ce operez un jucător, de fiecare dată mă simt un suporter al echipei respective. Cu Florin Costea am însă o relaţie specială, este un pacient mai vechi de-al meu, iar cu Craiova la fel. Este o echipă de tradiţie şi o să mă uit mai des la meciurile oltenilor“, a dezvăluit medicul Filipescu la GSP TV.
Florin Costea a început recuperarea în spital, la piciorul operat fiindu-i instalat un aparat special, atromot, care îi flexează genunchiul fără ca fotbalistul să facă ceva. Ţine în mână doar telecomanda, cu care setează durata de funcţionare a aparatului.
„Şti procedura. Îl laşi să lucreze o oră, apoi pui gheaţă“, i s-a adresat medicul Filipescu la controlul de ieri. „Ştiu, doctore, 60 de minute. M-am obişnuit deja“, a fost răspunsul lui Costea, cu amărăciune în glas.
Medicul i-a atras însă atenţia jucătorului să nu încerce să forţeze să revină la antrenamente mai devreme de şase luni, chiar dacă după patru luni va avea senzaţia că se simte bine fizic. „În acea perioadă trebuie reluată alergarea, pentru ca, sub efort, să îi induci ligamentului transfer în fibre. Alergarea, dar nu jocul la efort maxim!“, a explicat Doru Filipescu pentru Gsp.
Florin Costea va fi externat mâine, la şase zile după ce a fost operat la genunchiului stâng, la care a suferit o ruptură de ligamente încrucişate şi colaterale.