Reşiţeanca stăpână peste o afacere aromată s-a apucat să scrie versuri când era departe de casă. De atunci, se vindecă de durere punându-şi oful pe hârtie. După prima poezie, femeia a decis că este un mod foarte plăcut să treacă peste problemele vieţii.
Profil
Născută. 1 august 1957
Educaţie. Liceul Economic Reşiţa
Familie. Divorţată
Eufrosina nu a avut o copilărie foarte fericită. Cu toate acestea, femeia a trecut cu bine peste toate problemele din viaţa sa. De mic copil i-a plăcut să înveţe. O fire puternică şi în acelaşi timp veselă, Eufrosina deţine florărie mică şi cochetă. Tocmai de aceea, mulţi dintre clienţii ei se simt aici ca în sufrageria unui prieten. Studiile au dus-o pe florăreasa veselă de astăzi departe de casă. „Mi-a plăcut foarte mult şcoala. Visam tot timpul să devin contabilă şi să lucrez în comerţ. La îndemnul unei profesoare am urmat, timp de doi ani, la Cluj, specializarea de comerciant merciolog, apoi am revenit la Reşiţa pentru a intra cu zece la Liceul Economic“, povesteşte Eufrosina, sau Jeni, aşa cum o alintă toată lumea.
„Îndrăgostită“ de Eminescu
Anii de şcoală petrecuţi la Cluj au fost cei mai frumoşi, dar şi cei mai grei. Melancolia a determinat-o pe Jeni să scrie poezii inspirate din trăirile zilnice. „Eram departe de casă, iar relaţia dificilă cu părinţii mei a contribuit la «declanşarea» acestei pasiuni pentru poezie. Vedeam cum colege mele primesc foarte multe pachete de acasă, trimise de părinţi, iar eu nu primeam nimic. Amărăciunea aceasta a stat la baza primei poezii care chiar a ieşit bine“, povesteşte Jeni.
După prima poezie, femeia a decis că este un mod foarte plăcut să treacă peste problemele vieţii. Acum, după ani de zile, cele aproximativ 1.500 de poezii sunt păstrate de Jeni cu sfinţenie. Poetul ei preferat este Eminescu. „Mă fascinează literatura în ge