O coliziune aeriană a fost evitată în ultimul moment sâmbătă, deasupra San Francisco (California), între un avion de pasageri al companiei United Airlines şi o avionetă turistică, a anunţat marţi Biroul american pentru securitatea transportului (NTSB), citat de AFP, monitorizată de NewsIn.
Cele două aparate s-au apropiat vertical, la o distanţă de 60-90 de metri, a precizat NTSB într-un comunicat.
Incidentul s-a produs la scurt timp după ce Boeingul B777, cu destinaţia Beijing, cu 251 de pasageri şi 17 membri ai echipajului la bord, a decolat de pe aeroportul din San Francisco.
Copilotul B777, care se afla la comandă, a declarat că după ce a ridicat trenul de aterizare, la o altitudine de circa 900 de metri, turnul de control a semnalat prezenţa unui alt aparat în apropiere.
La scurt timp după aceea, s-a declanşat alarma anticoliziune a B777.
Apoi, comandantul de bord şi copilotul au văzut un Aeronca 11 AC trecând foarte aproape de Boeing. Copilotul a oprit imediat ascensiunea aparatului, iar alarma s-a declanşat din nou, ordonând o coborâre.
După incident, Boeingul şi-a continuat zborul normal spre Beijing.
Un anchetator al NTSB a fost trimis la San Francisco pentru a lansa o investigaţie.
O coliziune aeriană a fost evitată în ultimul moment sâmbătă, deasupra San Francisco (California), între un avion de pasageri al companiei United Airlines şi o avionetă turistică, a anunţat marţi Biroul american pentru securitatea transportului (NTSB), citat de AFP, monitorizată de NewsIn.
Cele două aparate s-au apropiat vertical, la o distanţă de 60-90 de metri, a precizat NTSB într-un comunicat.
Incidentul s-a produs la scurt timp după ce Boeingul B777, cu destinaţia Beijing, cu 251 de pasageri şi 17 membri ai echipajului la bord, a decolat de pe aeroportul din San Francisco.
Copilotul B777, care se afla la comandă, a d