Profesorul clujean este fondatorul şi antrenorul trupei de majorete UMF Madness, care a cucerit titlul european de două ori. Mihai Kiss îşi aminteşte că totul a început şi a continuat din dorinţa de a forma o trupă de majorete care să se impună.
UMF Madness sau, în traducere , Nebunia UMF, este trupa de majorete a Universităţii de Medicină şi Farmacie Cluj. Trupa a luat fiinţă în 1996, pe când clujenii nu au văzut niciodată o echipă care dansează sincron scuturând pompoane.
Cea mai bună echipă de majorete din Europa
„Visele devin realitate atunci când crezi cu adevărat în ele” - este motto-ul cu care Kiss, împreună cu fetele de atunci, au făcut primii paşi pe drumul care a fost presărat, până în prezent, cu 20 de cupe obţinute la campionatele naţionale şi europene. După circa trei ani, echipa sa a fost înscrisă în primele competiţii.
Majoretele de la Cluj sunt, în acest moment, cele mai bune din ţară şi din Europa, UMF Madness câştigând, anul trecut, Campionatul European de Majorete, organizat în Franţa. „A fost un sentiment de nedescris. Am câştigat această competiţie în ţara-mamă a acestui sport, deoarece ceea ce facem noi este un sport”, ne-a povestit profesorul.
Mihai Kiss este angajat al universităţii clujene ca lector, fiind profesor de sport. „Ceea ce fac aici, în ce priveşte majoretele, e un hobby”, spune acesta zâmbind.
Coregrafia şi muzica îi aparţin
Profesorul antrenează în acest moment peste zece echipe de cadete, junioare şi senioare. Echipele de majorete din Cluj-Napoca conduse de Kiss şi-au propus să fie originale pe toate planurile. Antrenorul nu doar creează muzica pe care fetele dansează, ci realizează şi o coregrafie unică. „Ne-am inspirat la început de la alţii şi evident vedem ce fac celelalte trupe din ţară, dar noi mereu modificăm câte ceva. Vrem să venim în faţă cu altceva, ceva nou