Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sistemul alternativ al BVB, soluţie la seceta de IPO-uri

Publicat in Curierul, miercuri 31 martie 2010 ·

Bursa a anunţat lansarea sistemului CAN (Companii şi Acţiuni Noi)

Noua piaţă nereglementată ar fi o soluţie pentru finanţarea ieftină a start-up-urilor

Prin intermediul CAN investitorii ar putea tranzacţiona şi titluri ale unor holding-uri listate pe bursele europene, ar şi acţiunile FP

Ieri reprezentanţii Bursei de Valori Bucureşti au prezentat în cadrul unei conferinţe de presă noul proiect depus spre autorizare la CNVM privind funcţionarea unui sistem alternativ de tranzacţionare. Acesta va fi numit CAN (Companii şi Acţiuni Noi) şi este menit să asigure finanţarea ieftină a companiilor şi start-up-urilor care nu ar fi în măsură să îndeplinească exigenţele solicitate de prezenţa pe o piaţă reglementată. De asemenea, CAN are rezervată o secţiune care ar permite tranzacţionarea titlurilor unor companii listate pe bursele importante din UE.

"Este vorba despre un sistem care oferă un acces mai facil la finanţare companiilor care nu s-ar califica pentru piaţa reglementată", a declarat preşedintele Bursei de Valori Bucureşti Stere Farmache, precizând că această piaţă poate fi o anticameră pentru unii emitenţi care ar putea să facă ulterior pasul către BVB. "În piaţa reglementată criteriile sunt foarte stricte, în concordanţă cu directiva MiFID a Uniunii Europene şi de aceea accesul companiilor pe această piaţă nu este foarte facil. Lumea însă se mişcă şi peste tot apar instrumente financiare şi pieţe alternative noi care să corespundă necesităţilor mediului de afaceri pentru o finanţare ieftină", a explicat Anca Dumitru, director general al Bursei, întărind că promovarea sistemului CAN reflectă deschiderea instituţiei pe care o reprezintă pentru atragerea de noi emitenţi şi pentru diversificarea ofertei de instrumente financiare. "Dorim să asigurăm accesul la finanţare către o categorie cât mai largă de companii. Piaţa alternativă va da pos

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Turcia a învins Austria, scor 2-1, şi s-a calificat în sferturi / Programul complet al sferturilor

News.ro acum o ora
Echipa naţională a Turciei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Austriei, în optimile Euro 2024. Turcia va înfrunta echipa Ţărilor de Jos în sferturile competiţiei. Turcia a deschis scorul în secunda 57, Merih Demiral reuşi

UPDATE - Giurgiu: Trei morţi şi cinci răniţi, după ce o maşină şi o autoutilitară au fost implicate într-un accident pe DN 6 / Cinci răniţi, transportaţi la spitale din Bucureşti - FOTO

News.ro acum 3 ore
Trei persoane au murit şi cinci au fost rănite, marţi seară, după ce o maşină şi o autoutilitară au fost implicate într-un accident pe DN 6. Cinci răniţi, cu vârste cuprinse între 14 şi 38 de ani, au fost transportaţi la spitale din Bucureşti. UPDAT

Sentinţa lui Trump în procesul penal ”Stormy Daniels” de la New York, amânată la 18 septembrie

News.ro acum o ora
Sentinţa procesului penal al lui Donald Trump cu privire la plăţi ascunse către actriţa porno Stormy Daniels, prevăzută peste nouă zile, a fost amânată la 18 septembrie - un prim efect concret al hotărârii Curţii Supreme care a extins luni imunitate

Edi Iordanescu, după înfrângerea cu Olanda: „Plecăm cu capul sus, dar cu sufletul frânt”

HotNews acum 3 ore
Edi Iordănescu, selecționerul echipei naționale a României, a spus, la finalul meciului din optimi România – Olanda (0-3), că este mândru de băieții pe care îi antrenează și și-a cerut scuze suporterilor români. „N-am reușit să ne ridicăm la nivelul

Tenis: Iga Swiatek a trecut în turul secund la Wimbledon, reuşind a 20-a victorie consecutivă

News.ro acum 2 ore
Liderul mondial WTA, Iga Swiatek, s-a calificat marţi în turul secund al turneului de tenis feminin de la Wimbledon. Poloneza Iga Swiatek a înfruntat-o în primul tur de la Wimbeldon pe jucătoarea americană Sofia Kenin, locul 49 WTA. Numărul 1 mondia

Un prim reprezentant democrat îi cere lui Biden să se retragă din cursa de la Casa Albă. ”Nu trebuie să ne livreze lui Trump”

News.ro acum 4 ore
Un prim parlamentar democrat, reprezentantul Lloyd Doggett din Texas, îi cere marţi preşedintelui Joe Biden să se retragă din cursa la fotoliul de la Casa Albă, citând între altele performanţa catastrofală a acestuia din dezbaterea de joi cu Donald

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Risc de incendii şi restricţii de circulaţie

Mediafax acum 7 ore
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Macedonia de Nord că în perioada 1 iulie – 31 august 2024 se prognozează vreme caniculară, cu temperaturi peste normalul perioadei de vară, cres

Reacția deputatului Dan Vîlceanu, după ce a fost pus sub urmărire pentru agresarea lui Florin Roman: Lucrurile puteau fi rezolvate altfel

HotNews acum 11 ore
Deputatul Dan Vîlceanu, pe numele căruia Parchetul a anunțat marți că a început urmărirea penală în urma altercaţiei cu liberalul Florin Roman, în plenul Camerei Deputaţilor, spune că l-a sunat pe colegul său, ulterior, şi i-a spus că îi este ruşine

Cushman & Wakefield Echinox: Românii au cheltuit anul trecut 36 miliarde de euro în marile reţele de retail, cu 11% mai mult decât în 2022

News.ro acum 8 ore
Românii au cheltuit anul trecut 36 miliarde de euro în marile reţele de retail, cu 11% mai mult decât în 2022, iar peste 60% din cheltuieli au fost în supermarketuri şi hipermarketuri, potrivit unui studiu realizat de compania de consultanţă imobili

Suceava - Cod roşu emis de meteorologi, valabil pentru mai multe localităţi. Se anunţă vijelie, ploi torenţiale şi grindină

News.ro acum 9 ore
Douăsprezece localităţi din judeţul Suceava, inclusiv municipiul reşedinţă de judeţ, se află, marţi după amiază, sub avertizare cod roşu meteo, fiind anunţate vijelie puternică, ploi torenţiale şi grindină. Avertizarea emisă de Administraţia Naţiona

Vremea

București
acum

20°
mie.

19°/25°
joi

16°/28°
vin.

18°/30°
sâm.

21°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

14°/23°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

23°
mie.

20°/27°
joi

18°/27°
vin.

20°/29°
sâm.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/15°
joi

13°/22°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

16°
mie.

15°/24°
joi

13°/26°
vin.

16°/29°
sâm.

16°/34°