Ca în fiecare an, enoriașii parohiilor catolice din Oradea participă la procesiunea Calea Crucii, pe dealul Ciuperca. Credincioşi greco - catolici se pregătesc de Paşte.
Câteva sute de enoriaşi din Oradea vor participa în această seară la procesiunea Calea Crucii, compusă din 14 statiuni. Cele 14 opriri simbolizează opririle lui Isus pe drumul calvarului spre Golgota.
Tradiţie veche
Calea Crucii este o devoţiune importantă în tradiţia catolică. Ea urmăreşte drumul parcurs de Hristos de la casa lui Pilat din Pont până la mormânt. Originile Căii Crucii, care urmăreşte drumul pe care Iisus l-a parcurs spre Golgota, a fost numit oficial Via Dolorosa (Calea Durerii) sau "Staţiunile Căii Cruci" în secolul al XVI-lea, deşi mulţi cred că franciscanii ar fi pus bazele venerării acestei căi sacre.
Odată cu ocuparea Ierusalimului de către turci, a fost blocat accesul creştinilor în Ţara Sfântă. În 1587, Zuallardo relata că musulmanii interziceau oricui să facă vreo oprire sau vreun act de veneraţie la staţiuni cu capul descoperit, sau orice alt fel de manifesţie, suprimând practic orice fel de venerare în Ţara Sfântă. Este perioada în care au început să se dezvolte replici europene ale locurilor sfinte, în nu mai puţin de 30 de zone diferite, numărul de opriri de "Via Dolorosa" variind de la 5 la 42. În prezent Via Dolorosa are 14 opriri tradiţionale.
Spălatul picioarelor
O altă tradiție de la care credincioșii catolici nu se abat în apropierea Paștelui este spălatul picioarelor. Episcopul greco - catolic de Oradea, Virgil Bercea, va spăla mâine dimineață picioarele, în mod simbolic, unui număr de 12 seminarişti, de la Facultatea De Teologie Greco - Catolică din Oradea. Episcopul repetă acest ritual an de an, în Joia Mare, la fel cum Iisus Hristos a spălat picioarele celor 12 apostoli ai Săi.
Ritualul se