Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bătrâni batjocoriţi în aziluri din Alba Iulia

Publicat in Adevarul, miercuri 31 martie 2010 · ·

70 de vârstnici din Alba erau ţinuţi în condiţii inumane în stabilimentele congregaţiei „Sfântul Iosif“ din Alba Iulia. Conform unui raport întocmit de Inspectoratul Teritorial de Muncă, bătrânii erau înfometaţi şi erau lăsaţi nespălaţi timp de peste o săptămână în aziluri care funcţionau fără autorizaţie.

Azilurile congregaţiei „Sfântul Iosif“ au fost verificate luni şi marţi de inspectorii din cadrul ITM, care au rămas îngroziţi de cele descoperite. Conform raportului întocmit de aceştia, în cele trei aziluri ale fundaţiei locuiesc 70 de bătrâni, care plătesc o parte din pensie pentru a fi îngrijiţi, dar sunt ţinuţi în condiţii sub orice critică.

În ziua în care a fost efectuat controlul, inspectorii au descoperit că bătrânii primiseră la micul dejun şi la cină ceai cu pâine, iar la prânz doar supă de roşii. În plus, într-un din aziluri exista doar o baie, folosită atât de bărbaţi, cât şi de femei. Mai mult, bătrânii imobilizaţi sunt spălaţi rar, uneori chiar şi la intervale mai mari de o săptămână, mai spun inspectorii, motiv pentru care în saloane mirosea a fecale.

Margareta Hausner, coordonatoarea congregaţiei „Sfântul Iosif“

Margareta Hausner, coordonatoarea activităţii fundaţiei, se consideră o victimă. „Se vrea defăimarea noastră şi a preoţilor, doar pentru că aşa este la modă“, a declarat ea. Femeia a recunoscut că azilurile funcţionau ilegal: „Nu avem documente, însă pentru mine contează mai mult omul şi religia decât birocraţia“.

Fără acte şi personal calificat

Inspectorii au stabilit că azilurile Congregaţiei Sfântul Iosif funcţionează ilegal şi nu deţine niciun document prevăzut de legislaţia în vigoare. Este vorba, în primul rând, despre certificatul de acreditare ca şi furnizor de servicii sociale pentru persoane vârstnice, document fără de care nu se poate desfăşura activitatea socială de protecţie a băt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, liderul AUR: Curtea Supremă a anulat decizia judecătorului curajos din Ploieşti, în timp record! Ruşine! Turul 2 înapoi, cu toţii la vot pe 4 mai!

News.ro acum o ora
Liderul AUR George Simion spune că este o ruşine decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a respins definitiv cererile de suspendare, respectiv de anulare a Hotărârii Curţii Constituţionale 32 din 6 decembrie 2024, anulând practic decizia

SURSE Bogdan Peșchir, eliberat din arest preventiv!

Ziua Constanta acum 48 minute
Judecătorii au decis să îl elibereze pe Bogdan Peșchir din arestul preventiv, după ce au respins propunerea procurorilor de a-i prelungi măsura de detenție. Decizia este definitivă și marchează o schimbare radicală în cazul finanțatorului campaniei

Alina Gorghiu cere CSM şi Inspecţiei Judiciare o procedură rapidă în cercetarea disciplinară a judecătorului de la Curtea de Apel Ploieşti şi aplicarea celei mai aspre sancţiuni, în acord cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite

News.ro acum o ora
Deputatul PNL Alina Gorghiu, fost ministru al Justiţiei, cere CSM şi Inspecţiei Judiciare o procedură rapidă în cercetarea disciplinară a judecătorului de la Curtea de Apel Ploieşti şi aplicarea celei mai aspre sancţiuni, în acord cu gravitatea abat

Ioan Suciu, noul președinte al Federației Române de Gimnastică

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ioan Suciu, (47 de ani) medaliat la Mondiale, Europene și Jocuri Olimpice, a câștigat, vineri, alegerile pentru funcția de președinte al Federației Române de Gimnastică (FRG) din cadrul Adunării Generale desfășurate la Casa Olimpică din Capitală la

UPDATE - Grav accident de circulaţie în judeţul Bihor – A fost implicat un autocar cu 30 de persoane / Şoferul a murit / 8 persoane, transportate la spital / Trafic blocat

News.ro acum o ora
Un autocar cu pasageri a intrat, vineri, într-un gard, în judeţul Bihor, mai multe persoane fiind rănite. Şoferul a fost în stop cardio-respirator şi nu a putut fi resuscitat. UPDATE: ISU Bihor a transmis că 8 persoane au fost transportate la spital

UPDATE - O femeie a murit şi doi copii sunt în stare gravă, în urma unui accident de circulaţie produs în judeţul Arad - FOTO

News.ro acum o ora
O femeie şi doi copii au rămas încarceraţi în urma unui accident de circulaţie produs în judeţul Arad. Femeia a fost declarată decedată de către echipajele medicale, copiii fiind transportaţi la spital în stare gravă. UPDATE: ISU Arad a precizat că

Reacția MAE după ce FSB a anunțat că a reținut un român pentru spionaj în favoarea Kievului

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe a precizat vineri că românul despre care FSB a anunțat că l-a reținut într-un caz de spionaj în favoarea Ucrainei este, de fapt, un cetățean despre care autoritățile au comunicat deja în luna decembrie 2024, demersul Mo

Horoscop Urania săptămânal pentru Rac. Previziuni pentru perioada 26 aprilie – 2 mai 2025

Libertatea acum 5 ore
Citește Horoscop săptămânal Rac. Previziuni pentru perioada 26 aprilie – 2 mai 2025, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Rac. Între 26 și 27 aprilie dimineața, activism soc

Șoferul unui autocar, încarcerat după ce a produs un grav accident

Mediafax acum 2 ore
UPDATE Pompierii militari bihoreni intervin pentru salvarea victimelor unui grav accident rutier, produs vineri de un autocar, în Biharia. Din primele informații, șoferul este încarcerat. „Pe DN 19, localitatea Biharia/județul Bihor, conducătorul un

UPDATE - Puternic incendiu în Sectorul 3 al Capitalei – Se manifestă cu flacără şi fum la o casă şi un garaj / O persoană de 26 de ani a suferit arsuri, fiind transportată la spital - VIDEO

News.ro acum o ora
Pompierii intervin, vineri, pentru stindegerea unui puternic incendiu care a cuprinsă o casă şi un garaj din Sectorul 3 al Capitalei. Poliţiştii au impus restricţii în zonă. UPDATE: ”La data de 25 aprilie 2025, în jurul orei 15.30, poliţişti din cad

Vremea

București
acum

25°
vin.

10°/26°
sâm.

12°/24°
dum.

11°/16°
lun.

7°/17°
Iasi
acum

26°
vin.

12°/27°
sâm.

9°/18°
dum.

5°/15°
lun.

4°/17°
Constanta
acum

22°
vin.

9°/24°
sâm.

10°/17°
dum.

9°/13°
lun.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

23°
vin.

11°/24°
sâm.

9°/19°
dum.

8°/13°
lun.

5°/18°
Timisoara
acum

24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/20°
dum.

7°/15°
lun.

11°/19°