Am văzut cum e în Europa, mergem mai departe. La Dragonul roşu. „E muuult mai frumos acolo – ni se spune – e marfă mai multă şi mai de calitate“. Deci plecăm în căutarea Dragonului. E ceva de mers pînă acolo. Drumul: pe o parte, maşini multe, multe, pe celalaltă, barăci de metal găurite, părăsite. Gunoaie şi cîini prin ele. Pe jos, noroi amestecat cu zăpadă. Toată lumea în maşini, nu prea ai pe cine să deranjezi cu o întrebare. La un moment dat, apare un domn, la vreo 50 de ani, cu sacoşa pe umăr. Intrăm în vorbă. Ştie ce şi cum, preţurile, cum merge treaba pe-acolo, cînd pleacă ultimul autobuz... Cam tot ce e de ştiut în zonă. E primul nostru ghid. Mergem împreună o bucată de drum. El, grăbit să prindă maşina, noi, să aflăm cît mai multe. „Dacă mai am noroc să am maşină, iau maşina. Dacă nu… maxi taxi, e vreo cinş’pe lei. E şi-un tren…“ Noi ne mirăm, el ne explică: „un tractor, aşa, cu trei-patru vagoane pe cauciucuri, pleacă de-aici, ajunge în partea aia spre Colentina. Mai încolo, trece trenul de Constanţa spre Obor.“ Discutăm, ne mai mirăm de peisajul cu barăci multe şi părăsite, dînsul ne „linişteşte“: „cu toate că e-n demolare, se fac afaceri multe pe-aici“. În zare, apar nişte clădiri noi, înalte. „Sînt blocurile lor, ale chinejilor“ – ne zice călăuza. Apoi alte clădiri, la fel de mari, dar pe lungime. Numărăm: Dragonul 1, 2, 3, 4... pînă la 8. Înainte să intrăm în „dragoane“ (cum le zic oamenii din zonă), ne uităm puţin în jur. Suprafeţe întinse de dale galben-muştar, zidurile depozitelor acoperite cu graffiti, cîţiva dragoni/lei gri-verzui pe postamente, staţia CFR călători, cursă directă Dragonul roşu-Gara de Nord, panouri cu planul zonei, o staţie cu un autobuz galben pe ea şi, pe autobuz, cu roşu: Transport gratuit, Dragonul roşu-Costin Georgian. Lume cu sacoşe, cu cărucioare. Înăuntru, marfă! Roşu peste tot. Ghirlande, ghiocei imenşi atîrnaţi de pla