Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Povestea mielului cu punga în cap

Publicat in Jurnalul, miercuri 31 martie 2010 ·

În prima zi de vânzare, oierii adunaţi în Piaţa Ceair din Piteşti îşi aranjează mieii ca la expoziţie, se fălesc cu marfa lor proaspătă şi se ţin de glume. "Suntem mai mulţi noi decât clienţii", spune ştirb unul dintre ei şi râde cu gura până la urechi. Planul la care visează este să îşi dea toţi mieii pregătiţi pentru vânzare, iar preţul să crească odată cu apropierea Paştilor.

Îşi pune mâna pe clop şi dă din cap nemulţumit. "No, apăi, ţi-am lăsat 50.000 de lei, mai mult, amu, nu pot", îi spune nea Mihai bărbatului care încearcă să-şi aducă pe masa de Paşti un drob cu numai 370.000 de lei. Ar mai fi avut nevoie cumpărătorul de vreo 30.000 de lei în plus ca marfa să fie a lui, dar nea Mihai, oierul venit tocmai din Sibiu, cu peste 600 de oi în stână, a fost de neclintit. Ia toporişca în mână şi începe să tranşeze carnea şi să o pregătească pentru clienţii "cu punga mai goală".

Din cei peste 15 ani de când vine în Piaţa Ceair din Ploieşti, a învăţat să citească gândurile clienţilor şi cum trebuie să-i atragă la tejgheaua lui. "Nu toţi pot cumpăra un miel, nici măcar o jumătate. Aşa că io le pregătesc în punguţe carnea pentru ciorbă şi pentru friptură. Pentru drob pun ficatul, rinichiul, inima şi prapurul, şi omul e mulţumit. Şi sunt multumit şi io. Am două fete, ba şi nepot, şi aşa am reuşit să-mi cresc familia. Cu carne de oaie", spune mândru bărbatul cu ochi albaştri şi vorba molcomă. Anul trecut a reuşit să vândă 120 de miei.

"Bună treabă", zice nea Mihai şi-şi aşează mai bine clopul pe cap. Anul acesta însă, parcă nu ar vrea să îşi facă speranţe. Vremea trece, şi el abia dacă reuşeşte să se descotorosească de vreun miel, doi. Fiica lui, Mihaela, de 17 ani, stă lângă el mereu şi-i zâmbeşte încurajator. În abatorul de la Costeşti îl aşteaptă zeci de miei, gata să fie sacrificaţi la semnul proprietarului. Nea Mihai a venit cu

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fata și băiatul de 15 ani dați dispăruți la Tulcea pe 4 ianuarie au fost găsiți morți pe un câmp

Libertatea acum 53 minute
Este anchetă la Tulcea, după ce o fată și un băiat, dați dispăruți pe 4 ianuarie, au fost găsiți morți pe un câmp. Trupurile neînsuflețite ale celor doi minori au fost descoperite în cariera Bididia, relatează Tulcea Noastră.

UPDATE - Eveniment oficial, la Washington, pentru intrarea României în programul Visa Waiver / Precizările ministrului de Externe

News.ro acum o ora
Un eveniment oficial va avea loc, vineri, la Washington, D.C., pentru a marca includerea României în Programul Visa Waiver. ”România îşi consolidează astfel statutul de partener strategic al SUA, fiind prima ţară din regiunea Mării Negre admisă în p

Fostul ministru al Educației, Ligia Deca, noul prorector al SNSPA

Ziua Constanta acum o ora
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunțat miercuri, în urma consultării Senatului univeristății, numirea fostului ministrul al Educației Ligia Deca în funcția de prorector al universității, cu responsabilități în domeni

Gimnastele Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman au fost admise la universități din SUA

Ziua Constanta acum o ora
Gimnastele din România Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman își vor continua studiile în SUA, Federația Română de Gimnastică informând că Ana a fost admisă la Stanford University, iar Lilia la Michigan State University. Corina Moroșan, director tehni

Cea mai călduroasă dimineață de 8 ianuarie din ultimii 65 de ani. Ce spun meteorologii despre recordurile de temperatură

Ziare.com acum o ora
Meteorologii au anunțat că dimineața zilei de miercuri, 8 ianuarie, a fost cea mai caldă din ultimii 65 de ani. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis că au fost înregistrate recorduri termice la 37 stații meteo din ţară. Temperatu

Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa“' și AUR au solicitat Avocatului Poporului să atace la CCR „Ordonanța trenuleț“

Ziua Constanta acum o ora
Confederația Națională Sindicală 'Cartel Alfa' și AUR au solicitat Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituțională a României (CCR) 'Ordonanța trenuleț', a precizat Avocatul Poporului, Renate Weber, miercuri, pentru AGERPRES. Renate Weber a

Burduja: Gazele din Marea Neagră vor ajunge mai întâi în România şi doar surplusul va fi vândut

Mediafax acum 2 ore
„România şi-a asumat rolul de lider în sectorul energetic european. Informaţiile referitoare la exportul viitor, după 2027, a unei cantităţi de gaze naturale din perimetrul Neptun Deep, de către OMV Petrom către o companie majoră din Germania, repre

Ana Birchall solicită CCR să constate vacantarea funcției de președinte al României

Ziua Constanta acum 12 minute
Ana Birchall a solicitat, miercuri, 8 ianuarie 2025, Curții Constituționale să constate vacantarea funcției de președinte al României și interimatul acestei funcții. Potrivit acesteia, Curtea Constituțională are obligația, conform art. 146 lit.g) di

Cazinoul din Constanţa, la un pas de redeschidere

Mediafax acum 35 minute
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a anunţat că a fost demarat procesul de recepţie la terminarea lucrărilor de reabilitare la această clădirile emblematică a României. „Lucrarea au fost demarată în 2020, implementată şi de

Protest comun al poliţiştilor din penitenciarele Ploieşti şi Târgşor faţă de Ordonanţa trenuleţ: „Domnul ministru este dezinformat”

Adevarul acum 5 ore
Poliţiştii din penitenciarele Ploieşti şi Târgşor organizează, vineri, un protest comun faţă de „Ordonanţa trenuleţ”. Acțiunea va avea loc la unitatea de detenţie din Ploieşti.

Vremea

București
acum

15°
mie.

6°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
Iasi
acum

12°
mie.

7°/12°
joi

7°/14°
vin.

3°/14°
sâm.

1°/6°
Constanta
acum

16°
mie.

8°/16°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

7°/12°
joi

5°/13°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

15°
mie.

8°/15°
joi

7°/14°
vin.

2°/10°
sâm.

0°/5°