“- Acum uită-te și tu la ăia din față. Au griji, numără kilometrii, se gândesc unde or să doarmă la noapte, câți bani costă benzina, cum e vremea, cum o să ajungă acolo, și cu toate astea, ei or să ajungă acolo oricum. Dar ei nu știu decât să se agite și să trădeze timpul cu false urgențe și altele, temători și plângăcioși, sufletele lor nu se vor liniști până nu se vor agăța de o grijă clară și dovedită, și o dată găsită mutrele lor vor căpăta expresia adecvată și vor umbla așa, cu un aer nefericit, și timpul va trece pe lângă ei și ei știu asta și și asta-i neliniștește îngrozitor. Ascultă! Ascultă! Ei bine, maimuțări el, nu știu, poate n-ar trebui să luăm benzină de la pompa asta. Am citit recent în National Petroffious Petroleum News că această benzină are mult prea mult mucilagiu octanic în ea și mi-a spus cineva o dată că s-ar putea să aibă și o cantitate clandestină de sulă cu înaltă frecvență și nu știu, chiar cred că nu am nici un chef… Bătrâne, fii numai atent la toate astea”.

E o perioadă numai bună pentru Pe drum-ul lui Jack Kerouac, îi spuneam unui prieten, în timp ce ne număram creditele de pe cap de locuitor. E tot cu săraci, i-am rezumat-o scurt. Dar cu săraci din ăia liberi.

E comic (doar atunci când poți să te dezlipești de context și să te așezi și tu, alături de Dean și Sal pe bancheta din spate, făcând mișto de personajul care a rămas să conducă) să îl citești pe Kerouac în autobuz, cu laptopul în spate, internetul de gât și ratele în spatele minții, luându-și singure dobânda din activitatea cerebrală lăsată la liber.

E cu săraci din ăia care colindă America cu un dolar în buzunar, fumează chiștoace și iubesc femei cu gândul la următoarea destinație. Dar, mai ales, e cu libertate. Cu deşert călărit în limuzine împrumutate, evadări mexicane, conversaţii cu oameni de cele mai interesante sau banale feluri şi suflete întoarse pe