Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vulc revine „în parchet"

Publicat in Romania Libera, miercuri 31 martie 2010 · ·

Fostul director tehnic al echipei CSU Atlassib Sibiu l-a înlocuit pe antrenorul Darnell Clavon, demis în urma rezultatelor proaste. Schimbare-şoc îna­in­tea ultimei etape a Diviziei A de baschet masculin. Darnell Clavon a fost dat afară din funcţia de antrenor principal al echipei CSU Atlassib Sibiu, după o întrunire a Consiliului de Administraţie al echipei. În locul său a fost numit Mircea Vulc, directorul tehnic, iar lui „Dee" i-a fost oferit postul de antrenor secund, alături de Cătălin Vulc, fiul direc­torului CSU. Clavon a refuzat şi, prin urmare, con­­tractul între el şi club a fost reziliat. La instalarea americanului în funcţia de antrenor principal, acesta a primit ca obiectiv ocupa­rea locului IV la finalul cam­­­pionatului. Clavon este încă în obiectiv, însă conducerea clubului a considerat riscantă desfăşurarea ultimei etape sub bagheta sa. „Atât meciul cu CSU Ploieşti, cât şi evoluţia echipei din acest sezon a făcut să luăm această decizie. Era greu să găsim un alt antrenor în perioada asta, astfel că dom­­­nul Vulc a acceptat să pre­­gătească echipa până la final", a declarat directo­rul sportiv, Horaţiu Floca. Ju­că­to­rii echipei au fost con­sul­taţi înaintea luării acestei decizii şi au fost de acord ca „Dee" să fie înlocuit de Mircea Vulc. Clavon a început să fie aprig contestat de fani la mijlocul returului de campionat, după ce a pierdut câ­­teva meciuri consi­de­rate uşoare, cu Energia Rovinari, locul 10 în clasament, şi cu ocu­panta poziţiei a 11-a, Di­na­mo Bucureşti. Pe de altă parte, Clavon a reuşit să câş­ti­ge ambele meciuri disputa­te împotriva echipei „U" Mo­bi­telco Cluj, o premieră pen­tru CSU Sibiu în ultimii 10 ani.

Meci „pentru teren"

Demiterea lui Clavon vine înaintea ultimului meci din campionat, unul vital pentru studenţii sibieni. CSU Atlassib joacă sâmbătă pe terenul celor de la BCMUS Piteşti o partidă î

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 57 minute
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 2 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum 57 minute
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 2 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

Preşedintele interimar Ilie Bolojan participă, sâmbătă, la reuniunea în format de videoconferinţă convocată de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, Arabia Saudită

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan participă, sâmbătă, la reuniunea în format de videoconferinţă convocată de Prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Keir Starmer, în continuarea Summitului găzduit la Londra în data

George Simion, despre demisia lui Becali din partid: Suntem în postul Paştelui, e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair play şi n-a băgat în seamă răutăţile

News.ro acum 43 minute
Liderul AUR, George Simion, a declarat vineri, despre demisia lui Becali din partid, că suntem în postul Paştelui şi e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. ”Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair pl

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 5 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Vremea

București
acum

20°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/17°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°