Paştele la Brădiceni înseamnă o evadare din lumea bezmetică a oraşelor, dar şi căutarea unui paradis pierdut.
Articol publicat la 21 aprilie 2009
Există locuri unde „Hristos a Înviat!" nu este o vorbă goală, folosită ostentativ pentru a masca mitocănia unor creştini de paradă, ci o superbă stare de spirit. Paştele la Brădiceni înseamnă o evadare din lumea bezmetică a oraşelor, dar şi căutarea unui paradis pierdut. Brădiceni este un sat gorjean fără mari rezonanţe istorice sau culturale, chiar dacă aici au poposit, printre alţii, Tudor Vladimirescu cu pandurii săi (în drum spre Bucureşti) şi Alexandru Vlahuţă (moment consemnat în „România pitorească"). Şi mai importantă a fost trecerea prin sat a copilului Constantin Brâncuşi, care în 1886-1888 a urmat aici clasele a III-a şi a IV-a. Şi nu întâmplător: Brădiceni era satul în care crescuse Maria Deaconescu,mama viitorului artist de geniu; Brădiceni şi Hobiţa (leagănul lui Brâncuşi) sunt despărţite de un kilometru şi de zăvoiul râului Bistriţa.
Şi totuşi, Brădiceni este, în felul său, o gură de rai. Una în care, de Paşte, se petrece un mic miracol: sute de „fii ai satului" revin la vatră din toate colţurile ţării, ba chiar din toate colţurile lumii, atraşi magnetic de chemarea străbunilor. Pentru două-trei zile, casele pustii se repopulează, iar bătrânii singuratici se văd înconjuraţi de copiii şi de nepoţii risipiţi în lumea largă. Adunarea de la cimitirul satului, programată în fiecare an în cea de-a doua zi de Paşte, devine astfel o emoţionantă întâlnire între trecut, prezent şi viitor.
Nu doar atmosfera pascală face din Brădiceni un loc binecuvântat. Liniştea patriarhală este întreruptă doar de corul format din mii de păsărele, iar nesfârşitele zăvoaie, cu râurile, lacurile şi izvoarele lor, amintesc de povestirile pline de şarm ale scriitorului rus Ivan Turgheniev. Cu puţin noroc, o plimbare
