Procuratura antidoping a CONI(Comitetul Olimpic Italian) a anuntat, in cursul zilei de miercuri, ca va cere suspendarea pentru un an de zile a lui Adrian Mutu, atacantul echipei Fiorentina, aceasta doleanta fiind trimisa catre Tribunalul National Antidoping. Romanul a fost depistat pozitiv de doua ori cu sibutramina in luna ianuarie a anului in curs.
"Procuratura Antidoping a CONI l-a deferit pe jucatorul echipei Fiorentina, Adrian Mutu, Tribunalului Naţional Antidoping din cadrul CONI, pentru recunoasterea responsabilitatii privind incalcarea articolului 2.1 din codul Agentiei Mondiale Antidoping (WADA), in legatura cu depistarea sa pozitiva cu sibutramina, cu ocazia unor teste antidoping efectuate dupa meciul Fiorentina - Bari, disputat la Florenta, pe 10 ianuarie, si dupa partida Fiorentina - Lazio, ce a avut loc pe 20 ianuarie, cu consecinta aplicarii unei suspendari pe un an, potrivit articolului 10.4 al codului WADA" - comunicat al CONI, citat de Mediafax.
"Este bine pana la urma ca Procuratura a cerut doar un an de suspendare. Este normal sa ceara mai mult ca sa aiba de unde sa scada cand va fi judecat. Nu cred ca Mutu este considerat recidivist daca au cerut doar un an de suspendare. Bine ca n-au cerut patru ani sau doi ani, atunci era grav. Un an de zile este mult, nu cred ca va fi suspendat atat. Cred ca pedeapsa se va reduce la jumatate, adica la sase luni si a trecut deja ceva timp de cand a fost suspendat. Practic, s-ar putea ca Mutu sa joace de la inceputul sezonului viitor" - Gica Popescu (pentru Mediafax).
Dupa scandalul sibutramina, Mutu a fost suspendat provizoriu de catre CONI, atacantul neputand fi folosit de antrenorul Cesare Prandelli. Fotbalistul roman nu a cerut o analiza a probelor B.
Fotbalistul roman a fost audiat de catre Comisia Antidoping in data de 3 martie (s-a prezentat in fata lui Ettore To