"Expoziţia este bazată în special pe fotografii cu pionieri activând în Palatul Cotroceni (care, între anii 1949 şi 1976, a fost Palatul Pionierilor - n.r.) şi montaje video cu filme provenind din arhiva Studioului Sahia şi de la TVR", a declarat, recent, pentru Agerpres, dr. Ştefania Ciubotaru, şeful Biroului de presă al Muzeul Naţional Cotroceni.
De asemenea, printre exponate se vor regăsi uniforme, insigne, primele cravate, Statutul pionierilor, ziare şi reviste de epocă dedicate pionierilor.
"Dorim ca, pe 22 iunie, la vernisaj, să aducem şi persoane care au făcut parte din primele detaşamente de pionieri ce au intrat în Palatul Cotroceni imediat după lansarea acestei organizaţii, în anul 1949 - 1950", a spus dr. Ciubotaru.
Potrivit directorului general al Muzeului Naţional Cotroceni, Adina Renţea, la eveniment va participa Corul de Copii Radio care va interpreta "cântece pioniereşti".
Printre personajele din fotografii se vor regăsi lideri marcanţi ai Partidului Muncitoresc Român, respectiv ai Partidului Comunist Român - Gh. Gheorghiu Dej şi Nicolae Ceauşescu.
Realizată în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), Muzeul Militar Naţional "Regele Ferdinand I" şi cu Agenţia Naţională de Presă Agerpres, care va furniza fotografiile, expoziţia va fi deschisă până în luna septembrie a acestui an.
La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial a luat naştere organizaţia "Pionierii României", pentru care a fost creată, în 1945, revista "Înainte".
Doi ani mai târziu, în 1947, pionierii au fost încadraţi în Uniunea Asociaţiilor de Elevi din România (UAER).
Pe 30 aprilie 1949, într-o şedinţă festivă la care a participat toată conducerea de partid şi de stat, 500 de copii au rostit, în incinta Teatrului Giuleşti (pe atunci Palatul Cultural "Gh. Gheorghiu Dej), angajamentul de pionier.
În perioada 1949