Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu vreau manele si seminte in taxi si pe stadion. Sunt clujean prost?

Publicat in Vox Publica, miercuri 31 martie 2010 ·

Da, fiind plecat prin țară, am aflat cu ceva întârziere că la Cluj Consiliul Local a interzis consumul de manele și semințe în taxiuri. Nu e prima măsură prin care libertatea de exprimare este interziză la Cluj.

Mai întâi au fost tinerii care, în urma unui protest, l-au obligat pe directorul Casei de Cultură a Studenților să nu mai închirieze sala mare pentru spectacole de manele.

Apoi șefii clubului de fotbal CFR Cluj au interzis consumul de semințe pe stadion, privându-i pe fani de cea mai tradițională formă de exprimare a iubirii față de echipa favorită.

Acum vine și Consiliul Local cu această hotărâre care lovește în dreptul maneliștilor de a-și propaga liber mesajele.

… sincer, apelez destul de rar la taxi. În urmă cu aproape o lună s-a întâmplat să urc într-un taxi. S-a nimerit să fie unul în care se ascultau manele (habar nu am în ce măsură se ascultă manele în taxiurile din Cluj, mi s-a întâmplat însă să ascult și Mozart). L-am rugat pe șofer să nu pornească aparatul de marcat, am coborât și i-am urat o zi bună. Nu știu dacă și-a dat seama ce m-a supărat.

I-aș fi spus că nu faptul că ascultă manele (e dreptul lui), ci că nu și-a pus problema că s-ar putea să mă deranjeze. La fel cum s-ar putea ca pe unii să-i deranjeze rock-ul, jazz-ul sau muzica simfonică. Iar pe mine (în calitate de client) mă irită atunci când cineva care îmi oferă un serviciu nu ține cont de preferințele mele.

Da, și hotărârea șefului Casei de Cultură a Studenților, și cea a șefilor de la CFR și, cu atât mai mult cea a Consiliului Local Cluj (care, spre deosebire de primele, are putere de lege) sunt discriminatorii (chiar dacă termenii folosiți la început sunt un pic exagerați). Dar de când CFR a interzis semințele (pe care le consum cu plăcere acasă, lângă o bere rece) am fost la mai multe meciuri de-ale lor. Și chiar mi-am invitat o prietenă pe stadio

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum o ora
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 3 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum o ora
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 9 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Mexicul anunţă un „buton de panică” pentru cetăţenii săi din SUA ameninţaţi de expulzările lui Donald Trump

News.ro acum 3 ore
Guvernul mexican a anunţat vineri introducerea unui „buton de panică” pentru cetăţenii săi din Statele Unite ameninţaţi de expulzările în masă promise de preşedintele ales Donald Trump după învestirea sa în funcţie la 20 ianuarie, relatează AFP. „Da

Înregistrări video „şocante” arată un deţinut bătut de gardieni înainte de moartea sa într-o închisoare din New York - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din statul New York au difuzat vineri înregistrări video „şocante” şi „tulburătoare” ale violenţelor suferite de un deţinut afro-american care a murit după ce a fost bătut de gardienii din penitenciar într-o închisoare locală, relatează

Bărbat agresiv, care ameninţa trecătorii cu un cuţit şi cu o şurubelniţă, în Râmnicu Vâlcea, dezarmat de către jandarmi

News.ro acum o ora
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea au intervenit, vineri, pentru dezarmarea unui bărbat agresiv care îi ameninţa pe trecători cu un cuţit şi cu o şurubelniţă. Bărbatul a fost dus la spital, pentru a fi evaluat din punct

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 10 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 7 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

1°/5°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-2°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°