Peste 3,3 milioane de preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar vor fi în vacanţă în perioada 3 - 11 aprile, pentru studenţi durata zilelor libere fiind hotărâtă la nivelul fiecărei instituţii de învăţământ superior, potrivit structurii anului şcolar, potrivit Mediafax.
Cursurile vor fi reluate luni, 12 aprilie.
După vacanţă, elevii claselor a XII-a susţin alte probe de competenţe în cadrul examenului naţional de bacalaureat. Astfel, din 19 până în 29 aprilie, elevii vor susţine testul de competenţe digitale, iar între 31 mai şi 4 iunie vor susţine proba de competenţe lingvistice într-o limbă străină.
În sesiunea scrisă a bacalaureatului, elevii vor avea doar trei probe: limba română pe 28 iunie, matematica sau istoria pe 30 iunie, iar ultima probă, la alegere, pe 2 iulie.
Admiterea la liceu va fi realizată pe baza unei testări cu subiecte de tip internaţional care va înlocui teza cu subiect unic.
Elevii de clasa a VIII-a vor susţine doar două examene, la limba română şi matematică, ambele în luna mai. La admitere vor conta însă şi mediile de la tezele cu subiect unic susţinute în clasa a VII-a.
Tezele din semestrul al II-lea vor fi susţinute până la data de 14 mai.
Vacanţa de vară va începe în 12 iunie şi se va termina în 12 septembrie.
Peste 3,3 milioane de preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar vor fi în vacanţă în perioada 3 - 11 aprile, pentru studenţi durata zilelor libere fiind hotărâtă la nivelul fiecărei instituţii de învăţământ superior, potrivit structurii anului şcolar, potrivit Mediafax.
Cursurile vor fi reluate luni, 12 aprilie.
După vacanţă, elevii claselor a XII-a susţin alte probe de competenţe în cadrul examenului naţional de bacalaureat. Astfel, din 19 până în 29 aprilie, elevii vor susţine testul de competenţe digitale, iar între 31 mai şi 4 iunie vor susţine proba de co