După 6 ani de la apariţia în România, peste 4.000 de copii între 10 şi 14 ani, fete şi băieţi, practică rugby-ul tag, primul pas către sportul de performanţă

La început a fost o joacă. Un exerciţiu de încălzire pentru rugbyşti. Englezii l-au botezat "rugby-tag", într-o traducere aproximativă rugby-eşarfă. L-au modelat, au stabilit cîteva reguli şi, de prin anii '80, a început să se practice ca un sport de iniţiere în şcoli. A prins repede, a traversat rapid toată Europa de Vest, a făcut furori chiar şi în SUA, unde a devenit obligatoriu. Din 2004 a ajuns şi în România.

Regulile sînt asemănătoare rugbyului mare, cu cîteva excepţii: balonul oval se joacă doar cu mîna, nu există contact sau placaje, eseul valorează doar un punct.

Sport "olimpic" şcolar

După un început timid, în 2010, rugbyul tag a intrat în programa şcolară de la noi, ca activitate sportivă alternativă. Sute de şcoli şi de licee din toată ţara au aderat la progamul de iniţiat de Federaţia de rugby şi Asociaţia Galaxiasport. Acum, rugby-tag face parte din Olimpiada naţională a sportului şcolar. Extistă în jur de 400 de profesori care predau acest sport şi 5.000 de practicanţi în şcoli şi licee.

Regulile de bază ale jocului rugby-tag

Rugby-tag se joacă pe un teren de maxim 60m x30m. Cîteva joaloane care delimitează spaţiul de încercare, lat de 5-10 metri.

###Echipele au în copmponenţă cîte 5 jucători şi pot fi mixte

###Fiecare jucător are la brîu o centură, de care, de-o parte şi de alta a şoldurilor, sînt prinse cu "arici" două eşarfe.

###Un jucător nu are voie să dea peste balon, să-şi bruscheze sau să-şi placheze adversarul, ci doar să-i smulgă una dintre eşarfe. În acel moment ridică mîna cu eşarfa, strigă "Tag!"

###Cînd pierde o eşarfă, jucătorul de balon e obligat să-l paseze imediat unui coechipier. Pasele se pot d