* peştele era transportat cu o dubă, iar şoferul nu a putut prezenta documentele de însoţire a mărfii, motiv pentru care a fost amendat cu 1.000 lei
În baza informaţiilor culese de poliţiştii de frontieră brăileni, o echipă a Poliţiei de Frontieră Române, aflată în misiune în municipiul Brăila, a depistat în trafic, pe Calea Galaţi, lângă Piaţa Săracă, un autovehicul încărcat cu scrumbie pentru care nu existau documente justificative. În total, în duba condusă de gălăţeanul S.A., 46 ani, se aflau 300 kg de scrumbie. Întreaga cantitate a fost confiscată şi predată pentru valorificare, conform legii, unei societăţi comerciale de profil din municipiul Braila. Şoferul a fost sancţionat contravenţional cu suma de 1.000 lei, conform Legii 12/1990. "În această perioadă, poliţiştii de frontieră brăileni vor intensifica desfăşurarea unor astfel de acţiuni în zona de competenţă, Ordinul 8/2010 privind prohibiţia în anul 2010 instituind prohibiţie generală în perioada 5 aprilie-3 iunie a.c.", se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Brăila. * peştele era transportat cu o dubă, iar şoferul nu a putut prezenta documentele de însoţire a mărfii, motiv pentru care a fost amendat cu 1.000 lei
În baza informaţiilor culese de poliţiştii de frontieră brăileni, o echipă a Poliţiei de Frontieră Române, aflată în misiune în municipiul Brăila, a depistat în trafic, pe Calea Galaţi, lângă Piaţa Săracă, un autovehicul încărcat cu scrumbie pentru care nu existau documente justificative. În total, în duba condusă de gălăţeanul S.A., 46 ani, se aflau 300 kg de scrumbie. Întreaga cantitate a fost confiscată şi predată pentru valorificare, conform legii, unei societăţi comerciale de profil din municipiul Braila. Şoferul a fost sancţionat contravenţional cu suma de 1.000 lei, conform Legii 12/1990. "În această perioadă, poliţişti