Spune jurnalistul Adrian Şchiop în România liberă de azi. N-am fost la ţară de ceva vreme, aşa că n-am curaj să-l contrazic. Ba chiar tind să-l cred. Textul lui plecă de la o dezbatere organizată la Muzeul Ţăranului Român şi de la faptul că „prin manele, se face o reconstrucţie populară a identităţii naţionale care ţine cont de romi”, după cum a aflat Adrian de la antropologul Anca Giurchescu. Înţeleg că tinerii ţărani români îmbrăţişează valorile promovate de manele, dar şi de etno pop, şi lasă baltă muzica românească populară. De ce? Probabil pentru că le plac manelele şi etno pop-ul mai mult decât muzica românească populară.
Textul mi-a amintit de un reportaj făcut de Realitatea TV într-un sat din Maramureş, dacă îmi amintesc bine, unde am văzut ţărani români care au optat pentru muncă în strainătate, apoi şi-au facut vile mari şi viu colorate, care nu aveau nicio legătură cu arhitectura locală. Tragic era că nici măcar nu locuiau în ele, ci în garsoniere, în Franţa, ca să adune bani în continuare. Fapt deloc condamnabil, desigur. Ideea este că toţi vroiau să-şi facă o casă mai înaltă decât a vecinului, cu camere mai multe, ca să fie ei cei mai gospodari. Şi aşa satul s-a transformat într-o localitate pestriţă cu specificul maramureşan lăsat de izbelişte.
În concluzie, înţeleg că autenticitatea ţăranului român s-a păstrat sute de ani tocmai pentru că oamenii nu au avut până atunci acces la alte mijloace? Cum a dat peste beton, a renunţat la lemn şi a construit un etaj în plus sau două, ieşind din standardul obişnuit. Cum a dat peste vopsea roz bombon, şi-a vopsit casa roz bombon, pentru că aşa a crezut el că este mai bine. Cum a dat peste manele…
O fi bine, o fi rău? Nu-i păcat că, încet, dar sigur, frumuseţea satului românesc se pierde? Oare n-ar fi bune căteva reglementări care să interzică manelele, betonul şi culorile ridicole la ţară? Dar
