“Tineretul e disperat (…). Dacă regimul democratic se menţine, în scurta vreme, puterea va ajunge în mîna oamenilor în vîrstă. Faceţi un calcul simplu şi-o să mă înţelegeţi. Majoritate de voturi, da? Păi, ia să vedem, statistica ce ne învaţă? Că în zilele noastre omul nu moare la cincizeci de ani, ci la optzeci, şi mîine va trăi pînă la o sută. Foarte bine. Faceţi atunci un efort de imaginaţie şi calculaţi cîţi bătrîni se vor aduna în felul ăsta şi cît de greu va cîntări cuvîntul lor în ale politicii. S-a terminat cu dictatura proletariatului, acum avem dictatura bătrînilor.”
Paranteză: întotdeauna bătrînii altora sunt mai agasanţi, mai ciudaţi, mai hapsîni, mai egoişti, mai iraţionali şi mai condamnabili decît bunicii noştri.
Bioy Casares are o soluţie ce pare firească în condiţiile de mai sus: tinerii, care-şi revendică istoria şi decizia, pornesc un război împotriva bătrînilor. Îi vînează pe străzi, în tribunele stadioanelor, la colţuri, în întuneric, la înmormîntări, în spitale… peste tot pe unde probabilitatea să dai peste bătrîni e mare. Apoi, cînd au redus suficient densitatea lor, se opresc şi beau un mate.
Între timp însă, bătrînii se mai întîlnesc, se mai iubesc şi se ciorovăiesc, aşteaptă pensiile care nu mai vin şi adună datorii la chirie, la farmacie sau la magazin, îşi oblojesc suferinţele, se plîng de înţepeneli de spate şi de dureri de oase…
Bioy Casares nu este un adolescent extremist care publică pe blog soluţii personale pentru probleme demografice grave, ci un ilustru autor argentinian de literatura fantastică. Citiţi “Jurnal din războiul porcului” şi veţi înţelege cum se vor uita nepoţii vecinilor voştri la voi cînd veţi fi ajuns să aşteptaţi pensia în fiecare zi a vieţii voastre.
“Tineretul e disperat (…). Dacă regimul democratic se menţine, în scurta vreme, puterea va ajunge în mîna oamenilor în vîrstă. Faceţ