Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Emil Boc: România a fost,este şi va fi un susţinător necondiţionat al drumului european al R. Moldova

Publicat in Adevarul, miercuri 31 martie 2010 ·

În prima sa vizită de lucru la Chişinău, premierul Emil Boc a declarat că România a fost, este şi va fi un susţinător necondiţionat al drumului european al Republicii Moldova.

Şeful Executivului de la Bucureşti a ţinut să sublinieze că demersurile în acest sens vor fi susţinute în totalitate de către administraţia de la Bucureşti, inclusiv în ceea ce priveşte deschiderea din iunie a dialogului pentru liberalizarea vizelor, transmite Agerpres.

Mai citeşte şi:

Prima vizită a lui Emil Boc în Moldova: înmânarea primelor permise de trafic la frontieră

Ghimpu: Problema ambasadorului Republicii Moldova la Bucureşti va fi rezolvată în curând

''Nici un efort nu e prea mare pentru a continua acest drum. Suntem pe un drum al marii uniri în familia europeană. Este un drum comun, iar România şi Moldova au destinul comun al plecării spre aceeaşi destinaţie - UE'', a explicat Emil Boc.

La rândul său, premierul Vlad Filat a punctat că Republica Moldova este un stat european, cu cetăţeni europeni, care au dreptul să aibă acces la valorile europene.

''Avem nevoie de prieteni sinceri care ne sunt alături atunci când avem nevoie şi, în acest sens, România este un exemplu şi ne ajută în mişcarea înainte'', a spus Vlad Filat.

Pe de altă parte, Emil Boc, a precizat că acordul de mic trafic la frontieră va deschide drumul spre liberalizarea vizelor pentru Republica Moldova, astfel încât cele două ţări să aibă un destin european comun.

"România şi Moldova au un viitor comun în Uniunea Europeană. (...) Exact o oră am făcut de la Bucureşti la Chişinău, exact cât fac de la Bucureşti la Cluj. Drumul spre desfiinţarea graniţelor dintre Bucureşti şi Cluj, Bucureşti şi Chişinău, de aici a început, de la Chişinău. Şi acum drumul comun al României şi Republicii Moldova spre UE trece prin acordul de mic trafic, care va deschide calea spr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO O mașină a intrat în mulțime la Los Angeles: zeci de oameni au fost răniți

HotNews acum 27 minute
Cel puțin 28 de oameni au fost răniți, după ce o mașină „neidentificată” a intrat în mulțime pe bulevardul Santa Monica din Los Angeles, unul dintre bulevardele emblematice ale metropolei americane, transmite CNN. Incidentul a avut loc în noaptea de

Salina Praid, în pragul colapsului. Ministrul Mediului: „Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de rapid”

Mediafax acum 42 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că mina de la Praid este prea afectată ca să mai fie salvată. Situația este gravă, iar prăbușirea plafonului este sigură, susține aceasta. „Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de r

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 4 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Ministrul Mediului, despre informaţiile privind interzicerea centralelor de apartament: Fake news

G4Media acum 44 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, pr

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

VIDEO „Accident tragic”: 19 răniți în timpul unui spectacol de artificii din Dusselforf

HotNews acum 2 ore
Nouăsprezece persoane au fost rănite, dintre care patru grav, în Germania, în urma unui incident survenit vineri noapte în timpul unui spectacol de artificii la un târg din Düsseldorf, în vestul țării, a informat sâmbătă poliția, potrivit AFP. Potri

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum o ora
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 3 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°