India are nevoie de aport masiv de capital pentru a se apropia de ritmul impus de China, crede economistul Nourier Rubini. ţările în curs de dezvoltare vor depăşi peste un deceniu Statele Unite, preluând rolul de locomotive ale economiei globale.
India are nevoie de infuzie „masivă" de capital pentru a atinge ritmul de dezvoltare al Chinei şi pentru a beneficia integral de preluarea conducerii în cadrul economiei globale de către economiile emergente, a declarat economistul Nouriel Roubini, care şi-a câştigat notorietatea după ce a prevăzut declanşarea crizei financiare. „China are viteza unui iepure, în timp ce India se mişcă ca o ţestoasă", descrie Roubini evoluţia celor două economii, care spune în completare că India are nevoie de capital atât uman cât şi financiar.
Ieşirea din criză
În urmă cu patru ani, Thomas Friedman, economist şi editorialist la „New York Times", făcea o comparaţie asemănătoare între cele două mari economii ale lumii, aflate în curs de dezvoltare.
„China seamănă cu o autostradă modernă pe care se poate circula cu 200 km/h, iar India cu o şosea aflată în construcţie, plină de gropi, dar mult mai dreaptă", explica Friedman diferenţele dintre cele două ţări.
În ultimii ani, decalajul dintre cele două state s-a accentuat, însă ritmul Indiei se poate accelera, în timp ce Chinei îi va fi mai greu să continue dezvoltarea cu aceeaşi viteză. Dacă SUA, Uniunea Europeană şi Japonia se luptă să-şi revină din cea mai gravă recesiune de după cel de-al Doilea Război Mondial, prognoza pentru economia indiană indică o creştere de 8,2% pentru anul fiscal care începe la 1 aprilie, a arătat Ministerul indian de Finanţe. Prin comparaţie, Produsul Intern Brut (PIB) al Chinei a avansat în ultimul trimestru din 2009 cu 10,7%, cel mai rapid ritm de dezvoltare din ultimii doi ani.
Dependenţa de exporturi
Spre deosebire de stat