Poliţistul de frontieră declară că în cariera sa perioada cea mai solicitantă a în timpul Revoluţiei şi consideră că înlăturarea regimului comunist le-a redat demnitatea militarilor
În 1988, la 25 de ani, proaspăt absolvent al Şcolii de ofiţeri s-a trezit repartizat la sute de kilometri de Bucovina natală, în postul de comandant de subunitate la Pichetul de grăniceri Gura Prut, izolat, lipsit de facilităţile minimei civilizaţii. Nici chiar apă potabilă nu avea.
În plus, mezinul familiei Cotos se confrunta şi cu o altă situaţie inedită pentru el, aceea de a avea 26 de oameni în subordine.
„Pichetul avea în componenţa sa, la acea vreme, pe lângă comandant, un subofiţer şi aproximativ 25 de militari în termen cu misiunea de a păzi şi apăra frontiera de stat a României pe o lungime de aproximativ 15 kilometri pe malul Prutului, precum şi paza şi apărarea celor două poduri care asigurau legătura dintre România şi Moldova, U.R.S.S. la acea vreme", îşi aminteşte Cotos.
Pe graniţă la Revoluţie
Niciun manual nu te pregăteşte cu adevărat pentru evenimente deosebite, precum cele din iarna anului 1989.
"Îmi amintesc că, pe data de 17 decembrie 1989, spre seară s-a dat alarma si am ajuns la subunitate. Nu ştiam exact ce se petrece, dar era o atmosferă foarte apăsătoare. Am încercat să obţin informaţii despre ceea ce se întâmpla, dar nimeni nu îndrăznea să spună ceva. Eram dotaţi cu armament si muniţie de război şi aşteptam ordine", povesteşte comisarul Cotos.
Confuzia s-a risipit încet, încet, odată cu răspândirea veştilor despre Timişoara, şi apoi despre începerea revoltei şi la Bucureşti.
„Cu trecea timpului , am aflat ce se întampla cu adevărat în ţară, la Timişoara la Bucureşti şi în celelalte oraşe, mi-am dat seama că regimul comunist va lua sfârşit, dar nu ştiam în ce fel", a adăugat Dorel Cotos.
